Investigatii

Condamnare pentru un avocat “fals”

 | 14 martie 2018, 00:00 | 1 coment | 

A pledat în instanță ca avocat și s-a trezit cu un dosar penal în care acum a primit și o condamnare, deși susține că are toate actele în regulă. Singura sa problemă este că este membru în Baroul lui Pompiliu Bota, pe care instanțele din România nu îl recunosc, deși cu ani în urmă, tocmai Judecătoria Târgu-Jiu l-a autorizat pentru legalitate. Gheorghe Rădescu a fost condamnat acum de Judecătoria Novaci pentru că ar fi exercitat fără drept activitatea de avocat, pedeapsa fiind de 3 luni. Alte șase luni i-au fost date pentru că a folosit fără drept noțiunea de „Barou” și pe cea de “Uniunea Națională a Barourilor din România”. Ambele pedepse au fost contopite într-una de 7 luni , executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să fie la dispoziția autorităților judiciare și să își justifice sursele de existență. Inculpatul a menționat că va contesta la instanța superioară decizia de condamnare, în speranța că acolo îi va convinge pe magistrați de nevinovăția sa. Rădescu spune că este avocat cu acte în regulă și că nu crede că exista vreun temei legal pentru care să fie condamnat.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



1 comentariu in “Condamnare pentru un avocat “fals”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL