Condamnare pentru un bătăuș de polițiști

702

Un bărbat care în toamnă a avut un conflict cu agenți de poliție de la Turceni și care a și fost arestat în urma scandalului respectiv a fost condamnat acum la pușcărie. Individul era recidivist și, ca urmare, condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate nu a fost un lucru prea greu, mai ales dacă ținem cont că victimele sale sunt oameni ai legii care nu au folosit forța pentru a-l „liniști”.
„Condamna inculpatul Truşcă Constantin Luigi la două pedepse de câte 9 luni închisoare (persoane vătămate Burneci Andrei Adrian şi Tudorescu Aurelian). (…)Condamna același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare (persoana vătămată Filip Cristian Ionuţ). (…)Condamna inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare. (…)Contopește pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, pe care o majorează cu 7 luni, rezultând pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare. (…)Revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, dispusă prin sent. pen. nr. 2396/14.10.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin dec. pen. nr. 335/11.03.2015 a Curţii de Apel Craiova si dispune executarea in întregime a pedepsei, alături de pedeapsa stabilită in cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare. Deduce din pedeapsa stabilită perioada reţinerii si arestului preventiv, începând cu data de 24.09.2016 la zi și menține starea de arest a inculpatului”, a decis Judecătoria Târgu Jiu.
Magistrații au decis ca individul să îi despăgubească pe polițiști pentru loviturile pe care le-au primit din partea sa, el trebuind să scoată bani buni din buzunar în baza sentinței judecătorești. „Admite, în parte, acțiunile civile și obligă inculpatul la plata către părțile civile Burneci Andrei Adrian și Tudorescu Aurelian a câte 3500 lei și către partea civilă Filip Cristian Ionuţ a sumei de 2500 lei, cu titlul de daune morale. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel”, se mai arată în decizia instanței.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here