Continuă scandalul la Albeni! Demisia primarului nu mai e!

671

Scandalul declanşat prin anunţul primarului Silviu Ionuţ Stan cu privire la demisia sa din funcţia de primar al comunei Albeni continuă, chiar dacă acum edilul susţine că a renunţat la gestul respectiv şi că vrea să rămână în fruntea administrației locale. Motivul pentru care Stan îşi doreşte aşa ceva îl reprezintă, de fapt, dorința sa și a localnicilor care îl susțin de a organiza un referendum prin care să fie demis Consiliul Local. De altfel, și anunțul cu privire la demisia din funcția de primar a fost făcut de Stan tot ca urmare a unor neînțelegeri pe care le-a avut cu consilierii locali. Le-a propus acestora limitarea indemnizației pe care o primesc la 1% din leafa sa de primar, consilierii dorind 5%, iar de aici o serie de certuri.
Certuri puternice au fost și marți seara, când consilierii s-au întrunit într-o ședință pentru a-l desemna pe Stan ca reprezentant al comunei în structurile de conducere ale societății de salubritate Salubris Gilort SA. Peste 100 de localnici s-au strâns însă în curtea primăriei și au intrat în sala de ședințe, certându-se cu consilierii și acuzându-i că doresc îndepărtarea lui Stan din primărie. Edilul nu a fost prezent la întâlnirea respectivă, fiind plecat la București toată ziua. A revenit în comună seara târziu, când zeci de oameni încă îl așteptau în fața primăriei pentru a discuta cu el și a-l asigura de sprijinul lor. Așa s-a născut ideea organizării unui referendum prin care să fie dizolvat Consiliul Local. Mesajul a fost transmis, ieri, și prefectului Ciprian Florescu, primarul având la Târgu-Jiu o întâlnire cu reprezentantul Guvernului în teritoriu.
La rândul său, Florescu i-a explicat primarului că la nivel de județ există și alți primari care nu au de partea lor majoritatea din Consiliul Local, Motru fiind cel mai elocvent exemplu. Prefectul i-a dat de înțeles lui Stan că varianta cea mai bună pentru Albeni ar fi ca și el și consilierii să își ducă mandatele la bun sfârșit și să încerce să lucreze în vederea rezolvării problemelor din comună. De altfel, la ședința cu scandal de marți seara, consilierii locali aproape că s-au jurat că ei sunt de partea lui Stan, mai ales reprezentanții PSD spunându-le localnicilor că ei nu au avut nicio dispută cu Stan și că l-au susținut acolo unde a fost vorba de rezolvarea unor probleme din comună. La ședința cu pricina au fost însă prezenți și polițiștii din localitate, aceștia asigurându-se că lucrurile nu scapă de sub control, mai ales la cât de furioasă era mulțimea intrată în sala de ședințe a primăriei. La finalul ședinței unul dintre consilieri, coleg de partid, cu edilul, a declarat că demisionează și el din funcție, dar, ieri, pe zi, s-a răzgândit, la fel ca și Stan…
Primarul Silviu Ionuț Stan își vede însă și el de drumul său, aseară, având programată o întâlnire cu localnicii la căminul cultural din centrul comunei. Dorea să discute cu aceștia despre modalitatea de organizare a unui referendum, care să ducă la demiterea consilierilor locali. Pentru a organiza referendumul cel puțin 25% dintre cetățenii cu drept de vot din comună trebuie să semneze pentru așa ceva, după care autoritățile locale trebuie să organizeze referendumul. Până atunci mai este însă cale lungă și rost de multe scandaluri, Albeniul dovedindu-se dintr-o dată o comună cu resurse nebănuite la acest capitol.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui COZMA Vasile Fanel Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here