Criminalul din Stejari, condamnat la 14 ani de închisoare

493

Theodor Neagoe, bărbatul în vârstă de 58 de ani, din Stejari, care în luna noiembrie a anului trecut şi-a omorât nevasta în bătaie deoarece o bănuia că îl înşeală cu un consătean, a fost condamnat ieri de magistraţii gorjeni la 14 ani de închisoare şi 5 pedeapsă complementară.

Crima a avut loc în noiembrie 2013, în satul Piscoiu din comuna Stejari. După ce a consumat băuturi alcoolice, bărbatul a decis să-şi pedepsească nevasta, pe care o bănuia că are un amant. În urma loviturilor primite, femeia în vârstă de 52 de ani a decedat.
În decembrie 2013, Theodor Neagoe a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Ieri, magistraţii Tribunalului Gorj au pronunţat sentinţa în acest dosar: 14 ani de închisoare. „Admite cererea inculpatului Neagoe Theodor privind judecarea cauzei conform dispoziţiilor art. 320 indice 1 C.pr.pen.. În baza art. 174 alin.1 – 175 alin.1 lit. c C.pen. cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 C.pr.pen. dispune condamnarea inculpatului Neagoe Theodor la 14 ani închisoare şi 5 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., după executarea pedepsei principale. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 19.11.2013 la zi. În baza art. 350 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului”, se arată în sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj. Prin aceeaşi sentinţă, Neagoe este obligată să plătească 1260 lei cheltuieli judiciare statului.
Sentinţa Tribunalului Gorj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here