Cursa la Cercul Polar s-a încheiat pentru Avram Iancu

485

Veste tristă venită la sfârșitul săptămânii trecute din Canada, acolo unde Avram Iancu plecase pentru a cuceri ultramaratonul Arctic 6633. Bibliotecarul din Valea Jiului a trebuit să abandoneze cursa la aproape 24 de ore după startul oficial, la scurt timp după el renunțând să mai înainteze prin viscolul de la Cercul Polar un alt român, Levente Polgar. Practic, doar câștigătorul ultimelor două ediții, Tiberiu Ușeriu, a reușit să își continue traseul prin „iadul alb”, el fiind ultimul înscris în competiție, la insistențele organizatorilor. Campionul a fost în fruntea plutonului încă din prima zi, și s-a distanțat constant față de ceilalți competitori ai săi, în prima zi și Avram Iancu reușind să se claseze pe locul 3. La kilometrul 11 a avut însă o înțepătură în gamba piciorului drept și de atunci totul a fost dat peste cap. Acesta a mai continuat să meargă prin zăpadă și viscol zeci de kiometri, iar noaptea, când și-a luat o pauză de odihnă, a sperat că își revine pentru ca a doua zi să meargă mai departe. O discuție cu medicul desemnat de organizatori să îi supravegheze pe concurenți l-a convins pe acesta că nu are nicio șansă să se încadreze în timpul în care trebuia să parcurgă cei peste 600 de km ai ultramaratonului. „Medicul a dorit să vadă piciorul. Când am ieșit din sac, primul pas pe care l-am făcut a fost cumplit. La palpare s-a putut observa o durere evidentă în locul amintit, însă, nu a putut da un diagnostic precis. “It’s up to you” (depinde de tine) mi-a zis doctorul. Atunci am făcut vreo 50 de metri să văd ce simt. Șchiopătam vizibil cu dureri mari. Mă cunosc! Am realizat că rana nu este recuperabilă într-un timp scurt. Am ajuns în starea în care voința celor mai dârji oameni de pe planetă, cumulată la un loc, nu m-ar fi putut duce până la linia de sosire, în TIMPUL IMPUS. În această situație, am luat cea mai bună decizie: retragerea din cursă. Așadar, nu competiția m-a învins, ci am fost trădat de propriul organism; când îmi era lumea mai dragă și când totul decurgea conform cu planul de acasă. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere. În viața trebuie să acceptăm cu demnitate înfrângerile și să privim cu optimism spre viitor”, a scris Iancu pe contul său de Facebook. Sute de români au reacționat la postarea respectivă și toți i-au transmis acestuia doar mesaje de susținere și încurajare, în speranța că poate își va încerca șansele și anul viitor. De altfel, Iancu a reușit să devină primul român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de protecție din a treia încercare, primele două fiind „antrenamente”.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here