Dan Diaconescu, cercetat penal

383

Dan Diaconescu nu se dezmite. Cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, liderul PP-DD a şi înregistrat un dosar penal de mită electorală. Ancheta a fost deschisă după ce Diaconescu şi susţinătorii săi au împărţit produse alimentare şi au organizat un spectacol electoral înainte de începerea campaniei electorale.

Candidat pe colegiul 6 de deputaţi din Gorj, Diaconescu a organizat, înainte de a se da startul campaniei electorale, un concertul electoral pe Insuliţa din Târgu-Jiu. Acţiunea patronului OTV de joi seară, înainte cu patru ore de deschiderea campaniei electorale, a fost încadrată de procurori în rândul infracţiunilor de mită electorală. „Având în vedere că cercetarea acestor fapte ţine de competenţa organelor de urmărire penală, BEJ a decis trimiterea sesizării la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu”, a precizat preşedintele BEJ Gorj, Mădălina Elena Lungănoiu. Conform Ordonanţei de Urgenţă adoptată săptămâna trecută de Guvernul Ponta, sunt interzise în campania electorală oferirea de bunuri, bani, alimente sau băuturi alcoolice şi non-alcoolice. Este permisă oferirea doar de pixuri, brichete, afişe, şepci, dar cu obligativitatea de a fi inscripţionate cu numele candidatului sau al partidului. De asemenea, valoarea bunurilor astfel oferite nu trebuie să depăşească 10 lei.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here