Debut de campanie pentru Ion Călinoiu, candidat independent la Camera Deputaților

559

Ion Călinoiu, candidat independent la Camera Deputaților, a început campania electorală, primele întâlniri cu alegătorii având loc în Piața Centrală din Municipiul Târgu-Jiu. Staff-ul său de campanie, format din oameni care îi sunt alături în această competiție electorală, de la tineri la pensionari, a stat de vorbă cu alegătorii și le-a explicat motivele pentru care Ion Călinoiu dorește să fie cel care îi va reprezenta în Camera Deputaților în următorii patru ani, așa cum a făcut-o în ultimele două decenii, ca vicepreședinte, iar apoi ca președinte al Consiliului Județean Gorj. Reacția alegătorilor a fost una pozitivă, mai ales în contextul nedreptății care i s-a făcut lui Ion Călinoiu de către foștii săi colegi de partid, o nedreptate care, spun oamenii, va fi “corectată” prin vot, pe 11 decembrie.

foto_2“Plec pe acest drum cu aceleași gânduri sincere pentru gorjeni, gânduri pe care le-am avut în fiecare competiție electorală din ultimii 20 de ani și nu numai. Experiența de viață m-a învățat că nu trebuie să renunți niciodată la lupta pentru binele celor care își pun încrederea în tine. Nu am renunțat, iar dovada faptului că nu am dezamăgit o reprezintă tocmai votul de încredere pe care l-am primit de la gorjeni de-a lungul timpului. Asta m-a făcut să cred că echipa mea, cea cu care am dus la bun sfârșit tot ceea ce mi-am propus, atât ca om politic, cât și în plan administrativ, sunt ei, locuitorii acestui județ. Mi-am petrecut ultimii 20 de ani, o tinerețe de om, aș putea spune, în slujba gorjenilor, iar timpul mi-a dovedit că, dacă suntem sinceri unii față de ceilalți, respectul reciproc nu dispare niciodată. Pentru ei, pentru gorjeni, în ciuda piedicii de care m-am lovit de curând, am decis să merg mai departe. Ei au fost, sunt și vor rămâne în continuare, echipa mea, o echipă în care am încredere deplină”, a declarat Ion Călinoiu, în debutul campaniei electorale pentru Camera Deputaților.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here