Demisionarul Milosteanu revine la şefia Centrului Maternal

585

După demisia de la conducerea societăţii Medserv Min, survenită în urmă cu câteva zile, Gheorghe Milosteanu a făcut, ieri, primele declaraţii, el susţinând că va reveni de săptămâna viitoare la şefia Centrului Maternal. Acesta a vorbit despre obiectivele îndeplinite cât timp a condus societatea, susţinând că îşi doreşte ca altcineva să continue munca începută de acesta în cadrul Medserv Min. “De săptămâna viitoare voi fi din nou director la Centrul Maternal. Cred că la societatea Medserv Min mi-am îndeplinit obiectivele; societatea a ieşit pe profit la sfârşitul anului, este pe profit şi acum şi ca atare trebuie să îmi propun alte obiective. Îmi doresc mult să vină şi altcineva să continue ce am început eu. Pentru anul 2015, societatea are contracte încheiate în proporţie de 94% şi ca atare nu e nicio problemă. N-am avut altercaţii cu sindicatele; nu m-am speriat de nimic, nu sunt omul care să mă sperii la vârsta mea. Nu m-am dus la această societate pentru un salariu mare, m-am dus pentru a-mi satisface provocarea mea de a conduce cu rezultate bune o societate comercială şi am reuşit şi sunt bucuros că am reuşit”, a declarat fostul şi viitorul şef al Centrului Maternal.
Social-democratul a fost numit director la Medserv Min în luna iulie 2014, iar de atunci şi până în prezent, conducerea Centrului Maternal a fost asigurată de Sorina Braia.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here