Dumitru Brăilă: “Nu le cunosc pe fete, nu au venit la mine la Hotel”

411

brailaPatronul Hotelului Brâncuşi din Târgu-Jiu, Dumitru Brăilă, totodată vicepreşedinte al UNPR Gorj, a declarat ieri că nu a fost citat în dosarul “sex cu minore”, deşi numele său a fost vehiculat, la bursa zvonurilor, printre cele ale altor afacerişti, politicieni şi oameni ai legii care ar fi implicaţi.

Brăilă susţine amuzat că nu are nicio legătură cu fetele, că nu le cunoaşte şi că nu le-a văzut niciodată pe la hotelul pe care îl patronează. “Nu am fost citat, ce treabă am eu. Nu le cunosc pe fete, nu au venit la mine la hotel. Am auzit doar povestea”, declară Brăilă. Reprezentanţii IPJ Gorj au anunţat însă că 27 de persoane au dat până acum declaraţii în acest dosar, iar cercetările nu s-au finalizat. Persoane importante din mediul politic vor da cu subsemnaţii la poliţie în aceste zile, ca şi şefi de instituţii publice, afacerişti, magistraţi şi poliţişti.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here