Educatoarea Carmen Drăgan va preda la ceruri

420

draganÎn accidentul rutier cumplit de duminică seara de la Copăciosa a decedat şi Carmen Drăgan, de profesie educatoare la Stoina, şi soţul acesteia. Copilul de trei ani se află internat în stare gravă la Terapie Intensivă în cadrul Spitalului Târgu-Jiu. Soţii Drăgan mai au o fată în vârstă de 16 ani.

La auzul cumplitei veşti, colegele de la grădiniţă a educatoarei Carmen Drăgan şi fostele ei colege de la Liceul Pedagogic, ea absolvind aici în 1991, vor ajuta financiar cu cât se poate familia îndurerată. Colegele au pus deja mână de la mână pentru ca cei apropiaţi familiei Drăgan să treacă de acest necaz neaşteptat. Soţii Drăgan vor fi înmormântaţi mâine.

A.S.

Trei morţi în două accidente produse în Gorj

08 Accident Scoarta[(000654)17-13-50Tragedie după tragedie duminică seara pe drumul care leagă Târgu Jiul de Râmnicu Vâlcea. Două persoane, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa în apropiere de Scoarţa, iar la Bengeşti Ciocadia un angajat al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia a sfârşit cumplit, după ce autoturismul său s-a izbit în plin de un cal negru lăsat liber prin bezna nopţii. Accidentul în care şi-au pierdut viaţa soţii Carmen şi Liviu Drăgan a avut loc într-o curbă periculoasă la dreapta aflată pe raza satului Copăcioasa, lângă Scoarţa. Bărbatul de 42 de ani plecase de puţin timp de acasă şi luase cu el nu doar soţia, ci şi băieţelul de 3 ani, pe care îl iubea 08 Accident Scoarta[(000767)17-13-55mai mult ca pe oricine altcineva. Aflat la volanul unei Dacii 1300, Drăgan a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un Opel condus regulamentar de o şoferiţă de 24 de ani din municipiu. Impactul dintre cele două autoturisme a fost unul devastator, pasagerii din Dacie fiind cei mai expuşi morţii. De altfel, până la urmă, atât şoferul acestei maşini, cât şi soţia sa de 36 de ani şi-au încheiat socotelile cu viaţa în mod brutal. Fiul lor a fost şi el transportat la spital în stare gravă, după ce de pe bancheta din spate a fost proiectat în parbriz. Localnicii din sat i-au plâns în zadar pe cei doi soţi morţi, primele concluzii ale poliţiştilor confirmând declaraţiile unor martori oculari cu privire la împrejurările în care s-a produs nenorocirea. Astfel, oamenii legii confirmă că şoferul Daciei a intrat pe contrasens şi a generat tragedia, nimeni neştiind cum de a fost posibil acest lucru. Cert este că, în schimb, la spital au ajuns nu mai puţin de cinci persoane, inclusiv şoferiţa din celălalt autoturism, grav avariat şi el în urma impactului cu Dacia lui Drăgan. “Ne-au fost aduse cinci victime ale unui accident colectiv rutier. Toate victimele sunt acum conştiente, 08 ACCIDENT_BALCESTI.[(002601)17-16-22]stabile hemodinamic şi respirator, printre ele aflându-se şi un copil de trei ani, care a rămas internat la terapie intensivă. Celelalte victime sunt la chirurgie şi ortopedie şi vor mai rămâne internate pentru tratament şi investigaţii”, a declarat dr Madi Huzu, şefa Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Tg Jiu. Pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate, medicii au avut nevoie de sprijinul echipei de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj. La câteva minute după ce au plecat de la Scoarţa spre Târgu Jiu, prin 112 pompierii au primit apel să intervină de urgenţă la Bengeşti Ciocadia, acolo unde un şofer s-ar fi răsturnat cu maşina în afara părţii carosabile şi a rămas încarcerat. Informaţia s-a dovedit a fi nu doar reală, ci şi tragică. Pompierii au trecut printre maşinile făcute praf la Copăcioasa şi în mare grabă au mers la cealaltă intervenţie. Un WV Passat era făcut aici zob, după ce un cal îi apăruse brusc şoferului în faţă. Conducătorul auto, Vasile Trocan, de 61 de ani din Târgu Jiu, şi-a pierdut viaţa pe loc. Echipajul medical de la Ambulanţă sosit la faţa locului nu a mai putut să constate decât decesul bărbatului. Acesta fusese la Bucureşti şi se întorcea spre casă, după un drum destul de lung gândindu-se, probabil, mai puţin la faptul că i-ar putea apărea în faţă un animal lăsat nesupravegheat. Din păcate, caii pe care proprietarii îi lasă în voia sorţii au mai făcut o victimă şi, deşi poliţiştii încearcă să dea de urma stăpânului calului, este puţin probabil ca persoana respectivă să fie descoperită şi trasă la răspundere pentru cele întâmplate.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here