Investigatii

Elevele minore de la Liceul Pedagogic şi Liceul de Chimie, trimise în judecată pentru prostituţie

 | 23 ianuarie 2012, 20:16 | 0 comentarii | 

EuCele trei eleve protagoniste în dosarul “sex cu minore” au fost trimise în judecată, în final, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru prostituţie, deşi pentru ele s-a solicitat scoaterea de sub urmărire penală şi acordarea, pentru fiecare, a unei amenzi administrative.

Semnatura eletronica CertDigital

Una dintre ele, cea mai mică, are 16 ani este elevă şi deşi a făcut numai 8 clase se vehiculează că ar fi înmatriculată la Grupul Şcolar Bârseşti alături de prostituata majoră care a dat declaraţii în legătură cu Habitu, iar elevele minore la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, cunoscut şi ca Liceul Pedagogic, şi la Colegiul Tehnic “General Gheorghe Magheru”, cunoscut şi ca fost Liceu de Chimie. Conducerile acestor unităţi de învăţământ au fost înştiinţate de vineri în legătură cu elevele în cauză de reprezentanţii Serviciului de Probaţiune de la Tribunalul Gorj.

Deşi se spera ca elevele minore din cunoscutul dosar de proxenetism şi prostituţie să scape de urmărirea penală şi trimiterea în judecată, vineri, procurorul de caz, Marius Nanu, de la Parchetul Târgu-Jiu a finalizat rechizitoriul trimiţându-le pe cele trei fete în faţa instanţei. Fetele au fost trimise în judecată pentru prostituţie şi riscă acum exmatricularea de la şcoală. Una dintre fete, care are 17 ani, deşi la şcoală se ştia că are 16 ani, fiind elevă în clasa a X-a, poate scăpa de exmatriculare, dar este la un pas de repetenţie.

Eleva de la Spiru, cunoscută de colegi

4 2Cea mai mică dintre inculpatele în dosarul “sex cu minore”, considerată iniţial, având însă 17 ani, este elevă la Colegiul Naţional “Spiru Haret” din Târgu-Jiu. Directorul şcolii, Gheorghe Gorun, susţine că a aflat de elevă abia vineri. Diriginta elevei de clasa a X-a a discutat deja cu tatăl fetei şi cu aceasta, deşi de la vacanţa de la finalul anului trecut, ea nu a mai trecut pe la şcoală. Eleva are scăzută deja media la purtare pe primul semestru şi i se va scădea din nou pe cel de-al doilea. Deoarece este doar în clasa a X-a, şi intră la învăţământul obligatoriu, fata nu poate fi exmatriculată, deşi trimiterea sa în judecată pentru prostituţie cere exact acest lucru. “Trebuie exmatriculată, dar nu o pot exmatricula”, explică, încurcat, directorul şcolii, Gheorghe Gorun, care susţine în schimb că fetei i se va scădea nota la purtare. “Va avea şi pe semestrul al doilea nota la purtare scăzută. Poate va avea 2,3 sau 4, ceea ce va duce la o repetare a clasei a X-a. Noi o putem ajuta cu consiliere psihologică, avem un psiholog foarte bun în şcoală, şi cu dorinţa de a o ţine la şcoală. De aici totul depinde de ea. Situaţia este oricum neplăcută, vorbim de prestigiul şcolii, de presiunea părinţilor şi chiar de cea a elevilor. Colegii ei ştiu în ce situaţie e şi asta deoarece în aceste timpuri vedeţi că nu se mai poate ascunde nimic. Fata avea oricum probleme în ceea ce priveşte prezenţa la ore. În semestrul trecut nu venea la primele cursuri din zi şi a lipsit două săptămâni fiind internată în spital”, declară Gorun. Astfel, în acest caz, doar de elevă depinde dacă vrea o reintegrare sau nu la şcoală. Asta chiar dacă i-ar fi transmis deja şefei clasei sale că ea nu mai vine la şcoală deoarece ştie sigur că va fi exmatriculată.

Eleva de la Magheru, riscă exmatricularea

colegiul-national-spiru-haretA doua elevă, de la Colegiul Tehnic “General Gheorghe Magheru” este în clasa a XI-a. Aceasta este însă minoră, având 17 ani, şi acest lucru o salvează de jumătate din pedeapsă. Eleva riscă acum exmatricularea ca urmare a trimiterii ei în judecată pentru prostituţie. Colegii fetei de la această unitate de învăţământ ştiu de situaţia fetei iar în zonă fata este păzită de poliţiştii de proximitate, pentru a evita potenţiale probleme. Din păcate, directorul liceului, Marius Buzerea, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere în legătură cu situaţia elevei în cauză.

Situaţia elevei de la fostul Agricol, în ceaţă

În ce priveşte ultima fată, în rechizitoriu se precizează doar că are opt clase, este elevă şi are 16 ani. Aceasta ar putea studia la Bârseşti, dar cum conducerea şcolii a refuzat să ofere detalii în acest caz, situaţia ei este, deocamdată, neclară. Nu se ştie dacă este elevă la cursurile de zi, sau la seral. Oricum vârsta o scapă de exmatriculare, dar o paşte repetenţia şi scăderea mediei la purtare. Se ştie doar că una dintre fete împlineşte luna aceasta 18 ani. Cele trei fete au fost trimise în judecată în stare de libertate. Dosarul se va soluţiona de către Judecătoria Târgu-Jiu.

Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL