Eliberați după scandalul din club

406

Cele trei persoane de etnie romă, care au fost reținute în urma unui scandal care a avut loc, marți seara, într-un club din Târgu-Cărbunești, au fost puse în libertate, după cele 24 de ore de reținere. Decizia a fost luată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. Polițiștii din localitate au fost sesizaţi de un bărbat de 40 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta localului, a fost agresat de cei trei bărbați. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, apelantul ar fi fost agresat fizic de trei tineri cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani, toţi din orașul Târgu-Cărbuneşti”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Verificările vor fi continuate pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc altercația. ”La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, ulterior fiind extinsă urmărirea penală şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte săvârşite în noaptea de 19/20 decembrie 2016. Din cercetări a rezultat că trei tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 27 de ani, pe fondul unui conflict spontan, au lovit persoana vătămată, în vârstă de 40 de ani, toţi cu domiciliul în Târgu-Cărbuneşti. Faţă de făptuitori s-a dispus continuarea urmăririi penale”, a precizat Cristina Durlă, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here