Investigatii

Elvira Șarapatin, prezentă la Comitetul Executiv al OFSD de la Zalău: “Susțin promovarea femeilor pe criterii de performanță!”

 | 23 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Gorj, Elvira Șarapatin, a fost prezentă, la finalul săptămânii trecute, la Zalău, la Comitetul Executiv al OFSD, locul unde s-a prezentat activitatea organizaţiei din acest an. Aici s-a făcut o radiografie a activităţii organizației în primele şase luni, dar s-au stabilit și propunerile OFSD pentru viitor.

Semnatura eletronica CertDigital

La CEx-ul OFSD au fost prezente liderele de femei social-democrate din țară, simple membre ale organizațiilor din țară, femei parlamentari, primărițe și secretare de stat. OFSD Gorj a fost reprezentată aici de președinta Elvira Șarapatin. În acest cadru s-a discutat despre rolul femeilor în politică, subliniindu-se faptul că social-democraţii le-au promovat nu doar pentru că sunt femei, ci pe criterii de performanţă.
Viorica Dăncilă, președinta OFSD, a menţionat aici că numărul femeilor social-democrate prezente în diferite structuri politice şi administrative a crescut foarte mult în ultima perioadă, însă doar pe criterii de performanţă şi profesionalism.
“PSD are 27% femei în Parlamentul României. Ne-am fi bucurat ca şi celelalte formaţiuni politice să aibă un procent cât mai mare. Dacă ar fi să fac o radiografie a situaţiei actuale, avem 86 de primari, faţă de 42, deci am dublat numărul de primari, am dublat numărul de consilieri judeţeni, am triplat numărul de consilieri locali şi avem mai mult decât dublu femei în Parlamentul României. Cred că acest lucru este un plus şi aici vreau să fac o menţiune, pentru că am auzit foarte multe discuţii. Noi nu vrem să promovăm femeile pentru că sunt femei, dar femeile au rolul lor în societate, trebuie să aibă rolul lor şi în politică”, a susţinut Dăncilă.
Deputatul de Gorj, Elvira Șarapatin, a menționat, la finalul ședinței, că susține promovarea femeilor în politică, dar asta pe baza criteriului de performanță și profesionalism.
A.Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL