Evacuați din casă, după ce s-au judecat cu Davidoiu!

849

Membrii unei familii din Târgu-Jiu au fost evacuați, miercuri, din locuința pe care o aveau pe șoseaua de centură a municipiului, după ce au pierdut un proces în care s-au judecat cu actualul director al Tarom, Eugen Davidoiu, precum și cu rude ale acestuia. Liliana și Marius Constantin Scarlat sunt de ani de zile în litigiu cu familia celui care, în trecut, a condus inclusiv fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia. Procesul a fost câștigat de Eugen Davidoiu, sora sa Anca Ivan, angajată a Primăriei Târgu-Jiu, și încă o rudă, Florela Liliana Cosmulescu, familia șefului Tarom urmând să stăpânească de acum încolo circa 2 hectare fix lângă șoseaua de centură, în zona Meteor. Familia Scarlat a fost evacuată de un executor judecătoresc, venit împreună cu jandarmi și polițiști pentru a pune în executare prevederile unei sentințe judecătorești.
„Obligă pârâtul Scarlat Marius Constantin să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1048 mp situat în Tg-Jiu, tarlaua 52, parcela 1 (…). Obligă pârâtul Scarlat Marius Constantin să ridice de pe terenul de 1048 m.p. o anexă de locuit formată din trei încăperi şi o copertină,o anexă bucătărie, un şopru (grajd),un wc,un coteţ de păsări, un gard perimetral cu porţi metalice, garduri interioare, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert Ceaureanu Maria, iar în caz de refuz, autorizează reclamanţii să le ridice, pe cheltuiala pârâtului”, se arată în decizia Judecătoriei Târgu Jiu din octombrie 2015, rămasă între timp definitivă și executabilă. Așa s-a ajuns ca locuința soților Scarlat să fie rasă, miercuri, de pe suprafața pământului, după ce din ea au fost scoase toate obiectele pe care aceștia le aveau acolo.
„Noi credem că nu ar fi trebuit să se facă executarea pentru că mai avem un proces pe rol, în care contestăm acest lucru. Spunem cu acte că terenul nostru este pe tarlaua 108, nu pe 52, așa cum susține familia domnului Davidoiu. Dumnealor au pământul, dar nu aici unde avem noi, asta ar trebui clarificat. Desigur, că noi nu avem banii dumnealor ca să ne putem lupta cu dânșii, dar credeam că la instanță judecătorii pot să facă diferența între tarlale pentru că noi când am fost la Primărie pentru acte ne-au spus că nu suntem pe 52 și că nu vor fi probleme. Uite că acum ne lasă fără casă și probabil o să mergem la domnul primar să ne dea ajutor pentru că nu avem unde să stăm. Eu sunt bolnavă, fac dializă, am un sac de medicamente pe care îl car după mine peste tot, dar pe cei care ne-au dat afară nu îi interesează. Doamna Ivan nu a vrut nicio clipă să discute cu noi, să încercăm să ne înțelegem. S-a adresat instanței și acum ne dă afară, astea sunt singurele discuții, dacă le putem numi așa”, s-a plâns Liliana Scarlat.
Femeia a explicat că ea și soțul său și-au ridicat gospodăria la marginea orașului în urmă cu un deceniu, după ce rude de-ale lor le-au pus la dispoziție, gratuit, terenul care face acum obiectul litigiului. „Cei care ne-au dat nouă terenul au cumpărat de la bunicii domnului Davidoiu în 1956, cu acte de mână. Când am venit noi aici, prin 2006, aici era mlaștină. Am adus pământ, ne-am înălțat, am făcut grădină, dar bătrânii nu au mers la primărie ca să își facă ordine în acte. Doamna Ivan care lucrează la Primărie a știut cum să procedeze și a câștigat la instanță. Acum noi o să rămânem sub cerul liber și fără tot ce am putut construi în perioada aceasta”, a mai spus femeia zburată din casa ridicată pe un teren pentru care NU avea acte. Directorul Tarom, Eugen Davidoiu, nu a fost prezent la evacuare, sora sa participând. Aceasta nu a făcut vreun comentariu, împreună cu soțul urmărind doar cum terenul câștigat în instanță este eliberat de toate construcțiile existente pe el pentru a-l putea stăpâni de acum încolo fără probleme.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here