Investigatii

Executare cu scandal la Licurici

 | 05 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Polițiștii au trebuit să supravegheze, marți, o executare a unei hotărâri judecătorești de retrocedare a unor terenuri la Licurici, după ce proprietarul de până acum al pământurilor s-a opus celor stabilite de instanță. Ștefan Stega a spus permanent că tatăl său a fost cel care a avut în proprietate pământul și că el l-a moștenit de la acesta fără să gândească vreo clipă că alte rude vor veni și îl vor lăsa doar cu câțiva metri de teren. Procesele între rude au început cu ani în urmă, prin 2009, iar acum a venit și deznodământul. Executorul judecătoresc Matei Cosmin Catrinoiu a fost cel care a trebuit să facă punerea în posesie, el apelând la sprijinul polițiștilor pentru a se asigura că nu vor fi probleme. Cel care a pierdut terenul a fost de vreo câteva ori împiedicat de agenți să ajungă la executor, asta în ciuda asigurărilor că discuțiile urmau să fie “pașnice”.
“Nu îi fac domnului Catrinoiu pentru că știu că dumnealui pune în executare o sentință a instanței, dar vă spun că mai sunt procese pe rol și atunci va veni să mă repună pe mine în posesie pentru că eu voi avea câștig de cauză. Nu se poate ca pe pământul pe care tata m-a crescut din 1960 să fie alte persoane proprietare. Eu l-am lucrat până acum, am plătit impozite la el, iar acum vin alții și se fac stăpâni pe el. Tot satul știe că aici e pământul meu. Acum nu mai am ce face, e o luptă pierdută pentru moment, dar am convingerea că la instanță tot mi se va face dreptate până la urmă. Deocamdată nu s-a ținut cont și de documentele pe care le am și eu, dar până la urmă tot la mine va ajunge pământul acesta”, a explicat Ștefan Stega.
Rudele sale, prezente la executarea silită, i-au cerut să le lase în pace și să nu îl împiedice pe executorul judecătoresc în acțiunea de punere în posesie. “E un văr de-al nostru cu care nu ne-am putut înțelege în nici un chip. Păi dacă împărțeala s-a făcut la cinci, că atâția moștenitori suntem și toți au luat în mod egal, cum să fie doar el supărat. Niciunul dintre noi ceilalți nu avem vreo problemă, doar el are. E supărarea doar la el, dar atâta timp cât instanța a dat o hotărâre, iar executorul o pune în aplicare nu văd de ce nu acceptă situația aceasta”, a spus unul dintre verii lui Ștefan Stega, prezent la acțiunea de punere în posesie. Bărbatul nemulțumit spune că indiferent de ceea ce a decis instanța acum, el va continua procesele prin care speră să redevină proprietar cu acte în regulă.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL