Femeie cercetată pentru violare de domiciliu și distrugere

654

O femeie de 36 de ani, din comuna Dănciulești, este cercetată de polițiști pentru violare de domiciliu și distrugere. Sâmbătă, aceasta a mers cu părinții la locuința fostului soț, de care urmează să divorțeze, după care a smuls camerele de supraveghere și a plecat cu ele.
Anchetatorii susțin că tânăra ar fi luat și unitatea de stocare a imaginilor, din locuință. Când s-a întors acasă, bărbatul de 43 de ani a alertat Poliția, care a stabilit că partajul femeii cu fostul soț nu se finalizase. ”La data de 11 martie, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Dănciuleşti au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 43 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fosta soţie de 36 de ani, însoţită de părinţii săi, din comuna Dănciuleşti, au pătruns fără drept în locuinţa pentru care nu au dezbătut partajul şi i-au demontat două camere de supraveghere video şi unitatea calculatorului aferent acestora, pe care le avea montate în interiorul imobilului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here