Investigatii

Femeie găsită cu gâtul tăiat la serviciu

 | 03 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

O femeie de 55 de ani, angajată a stației de sortare de agregate minerale a unei cunoscute companii din Târgu-Jiu, a ajuns, vineri, în stare gravă la spital. Aceasta a fost găsită cu gâtul tăiat, descoperirea fiind făcută de un coleg de serviciu. Angajata a fost deja supusă unei intervenții chirurgicale. Anchetatorii susțin că angajata ar fi încercat să se sinucidă. ”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de un bărbat din localitate, angajat al unei societăți comerciale, despre faptul că, în timp ce se afla la serviciu, a identificat o femeie care era rănită, în zona gâtului. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că femeia de 55 de ani, din Târgu-Jiu, avea o tăietură la gât, pe care se pare și-ar fi provocat-o cu scopul de a se sinucide”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Surse susțin că femeia avea probleme conjugale. Cercetările vor fi continuate pentru a se stabili care a fost motivul pentru care femeia ar fi încercat să-și pună capăt zilelor.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL