FNME a cerut aprobare pentru protestele din Târgu-Jiu

407

Reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Jiu analizează solicitarea depusă de liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) de autorizare a unei serii de proteste împotriva propunerii administraţiei Complexului Energetic Oltenia (CEO)de reducere cu 20% a fondului de salarii şi de eliminare a primelor şi sporurilor angajaţilor. Solicitarea a fost primită vineri prin aceasta anunţându-se participarea a circa 500 de persoane la manifestările care vor începe la ora 17,00 în faţa sediului Diviziei Miniere a CEO din centrul municipiului Târgu-Jiu.

Minerii şi energeticienii FNME, din Complexul Energetic Oltenia, au anunţat că vor ieşi în stradă începând de miercuri, 28 ianuarie, în fiecare zi lucrătoare, până când vor obţine demisia managerului Laurentiu Ciurel. Sindicaliştii au menţionat că vor demara proteste ca urmare a anunţului conducerii CE Oltenia de a reduce din cheltuielile cu angajaţii, prin reducerea unor prime şi sporuri.
“Vineri am primit adresa din partea FNME şi urmează ca astăzi (luni – n.r.) să se întrunească comisia şi să analizeze şi să hotărască. Nu văd de ce nu ar primi aprobare pentru pichetare, pentru miting după ora 17,00. Tot timpul când ajungem la o negociere pe CCM între administraţie şi sindicate au existat discuţii. Eu consider că prin dialog lucrurile trebuie să se clarifice. Este bine ca în acest dialog să fie implicat şi Consiliul de administraţie şi acţionarii şi sugerez ca pe mai departe să fie implicat şi Ministerul Energiei pentru că este o problemă destul de delicată pe care trebuie să o luăm în ceea ce priveşte CCM-ul”, a spus Florin Cârciumaru.
Sindicaliştii FNME afirmă printr-un comunicat de presă că “scopul manifestării publice îl constituie protestul faţă de nerespectarea contractului colectiv de muncă, mimarea dialogului social, precum şi intenţia administraţiei CEO de diminuare cu 20% a fondului de salarii şi eliminarea majorităţii facilităţilor”. “Atragem atenţia Guvernului care a girat managementul catastrofal al CE Oltenia, cu pierdere din exploatare, creşterea creanţelor şi a datoriilor că există premisele declanşării conflictului de muncă la nivelul societăţii”, se mai arată în acelaşi comunicat.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here