Furt la supermarket

595

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Târgu-Jiu, a fost prins, luni, în timp ce fura produse cosmetice, de pe un raft dintr-un supermarket situat în sudul orașului. Agentul de pază a sunat imediat la 112. ”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de un agent de securitate al unui supermarket de pe raza localității, despre faptul că a depistat un tânăr care a sustras mai multe bunuri de pe raft, cu scopul de a nu le achita. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un minor de 15 ani, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi sustras de pe raft mai multe produse, în valoare de 45 de lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind predate reprezentanților societății.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here