Investigatii

Găsit mort în fântână

 | 24 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Padeș, fost miner,  a fost găsit mort în fântâna unui vecin. Oamenii legii iau în calcul varianta unei sinucideri, chiar dacă pensionarul care locuia singur, după ce i-a murit soția, nu a lăsat un bilet de adio. Rudele sale au anunțat dispariția sa. ”Polițiști din cadrul Postului de Poliţie Padeş au fost sesizați de un bărbat, din municipiul Motru, cu privire la dispariția fratelui său, Nădrag Cornel, de 54 de ani, din comuna Padeș. Cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu a mai fost văzut din data de 20 august, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice pe terasa unui local de pe raza localității de domiciliu. În urma verificărilor și căutărilor efectuate pe raza de competență, persoana dispărută a fost găsită decedată pe raza satului Văieni, într-o fântână situată în curtea imobilului unui bărbat de 32 de ani. A fost efectuată cercetarea locului faptei, iar pentru scoaterea cadavrului din fântână a intervenit un echipaj ISU Gorj Garda de Intervenție Nr. 2 Tismana”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.
Pe trupul neînsuflețit al bărbatului de 54 de ani nu s-au constatat urme de violență, fiind transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. La activitățile de căutare au participat opt poliţişti, patru jandarmi cu un câine de urmă şi șase lucrători din cadru ISU Gorj”, au mai precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL