Giurcău revine comisar-şef adjunct al CJPC Gorj, Michi se mută la Cluj

649

Curtea de Apel Craiova i-a dat câştig de cauză, săptămâna aceasta, fostului comisar-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Gorj, Mădălin Giurcău, instanţa din Bănie punând astfel capăt, printr-o hotărâre irevocabilă, procesului de doi ani de zile al acestuia cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi cu comisariatul regional. Instanţa obligă astfel ANPC să-l repună pe Giurcău, în maxim zece zile, în funcţia din care a fost destituit în 2011, acum de comisar-şef adjunct al CJPC Gorj, după ce ANPC a făcut un prim efort şi l-a reîncadrat pe acesta în luna februarie în funcţie de conducere la Protecţia Consumatorului Cluj. Giurcău şi-a câştigat astfel atât funcţia, cât şi salariile pierdute în ultimii doi ani, ANPC fiind obligată să-i achite gorjeanului şi aproape 800 de milioane de lei vechi. Sentinţa de la Craiova o lasă, în schimb, fără post pe Daniela Cornea(Michi), care tocmai dăduse concurs pentru promovarea în grad de comisar superior, aceasta putând să fie mutată, de dragul funcţiei, cu serviciul la CJPC Cluj, în locul lăsat liber de Giurcău.

Prin Hotărârea nr. 2301 din 22.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, recursurile formulate de ANPC şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Sud-Vest Oltenia împotriva sentinţei definitive date de Tribunalul Gorj au fost respinse. A rămas astfel definitivă, irevocabilă şi executorie sentinţa dată de Tribunalul Gorj în octombrie 2013, sentinţă care i-a dat dreptate lui Mădălin Giurcău anulând astfel sancţiunea disciplinară de destituire din funcţia publică de conducere din 2011. Tot instanţa din Gorj a decis anul trecut ca să oblige “pârâtele Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Sud Vest Oltenia la reîncadrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior destituirii sau corespunzătoare acesteia ca urmare a reorganizării şi funcţionării ANPC prin HG nr.700/2012”, fapt care rămâne în picioare ca şi obligaţia pârâtelor “către reclamant la plata salariului şi a celorlalte drepturi cuvenite reclamantului pentru perioada cuprinsă începând cu data de 02.04.2012 şi până la data reintegrării efective în funcţia publică, actualizate la data plăţii efective”. Mai exact, conform legii, ANPC este obligată să-l reîncadreze pe Giurcău în fosta funcţie, în maxim zece zile de la publicarea sentinţei şi să-i dea banii datoraţi pentru perioada în care acesta a fost tras, incorect, pe linie moartă.

descA notificat ANPC să-i elibereze scaunul
La scurt timp după intrarea în posesie a sentinţei irevocabile, Giurcău nu a stat pe gânduri şi a comunicat ANPC că instanţa a decis să fie reîncadrat pe fostul post.
“Am transmis toate documentele ANPC şi aştept ordinul de numire din partea acestei instituţii pe funcţia de comisar-şef adjunct la CJPC Gorj”, spune acum Mădălin Giurcău al cărui contract de la Cluj s-a încheiat o dată cu hotărârea Curţii de Apel Craiova. Giurcău refuză să vorbească însă despre postul pe care va fi reîncadrată actuala ocupantă a funcţiei sale, Daniela Cornea.
Conform însă procedurii, o dată cu repunerea în funcţie a lui Giurcău, urmează să fie stabilit şi pe ce post va lucra actualul comisar-şef adjunct, Daniela Cornea(Michi). Nu ar fi însă exclus ca aceasta să fie transferată la Cluj, asta dacă Cornea îşi doreşte aceeaşi funcţie de conducere.

Fosta juristă, la concurs
Fără să ştie însă ce va decide Curtea de Apel Craiova în procesul fostului ocupant al postului său, Daniela Cornea, fostă juristă pe când Giurcău era şeful instituţiei, s-a dus la concurs. Nu unul pentru post, ci unul de promovare din gradul de comisar principal în grad de comisar superior. Fosta juristă a promovat concursul susţinut după Paşti, examenul fiind unul formal făcut să o pună pe Cornea în rândul lumii. Sau mai precis în rândul comisarilor-şefi adjuncţi care aveau gradul în cauză, Cornea fostă Michi fiind susţinută în funcţie şi în atare condiţii.
Cu sau fără grad de comisar superior, Michi trebuie să-şi facă bagajele din biroul de comisar-şef adjunct al CJPC Gorj pentru a-i lăsa locul lui Giurcău. În acelaşi timp, aceasta trebuie să dea explicaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate care o cercetează pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here