Glomnicu joacă la două capete pentru funcţie

356

DeschidereProgresistul Alexandru Glomnicu nu este deloc mulţumit de faptul că nu i s-a oferit funcţia dorită la nivelul conducerii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. Supărat că nu i se pune pe tavă funcţia de director adjunct al SNLO, deşi se vehicula că ar putea-o primi pe cea de director tehnic, Glomnicu a început să joace atât cu actuala echipă a UNPR Gorj cât şi cu sindicalistul Marin Condescu, convins fiind că zicala “dacă alergi după doi iepuri nu prinzi niciunul” nu i se potriveşte. În ciuda acestui joc duplicitar, Glomnicu nu a obţinut până acum nimic care să merite efortul.

Ales consilier judeţean pe listele PSD Gorj, motreanul Alexandru Glomnicu, a trecut în 2010 în barca UNPR convins să facă asta de preşedintele de atunci al partidului, Marius Vlaicu. Pentru că Vlaicu a făcut parte din PSD, Glomnicu a avut toată încrederea la momentul respectiv să facă pasul în afara organizaţiei, chiar dacă la momentul respectiv preşedintele nu i-a promis, cel puţin oficial, vreo funcţie. Poate din acest motiv, Glomnicu, încă salariat în mineritul motrean, părea la vremea respectivă foarte mulţumit de alegerea făcută, chiar dacă mutarea politică l-a făcut să piardă postul de consilier judeţean al partidului. Uită însă că a fost făcut abia apoi şef de Departament în ECFU Motru. Adică acel carnet de partid i-a adus ceva. Glomnicu este ales la scurt timp vicepreşedinte al UNPR Gorj, şi cam atât.

Regret de bani

Schimbarea de la vârful UNPR Gorj îi aduce lui Glomnicu şi o creştere de pretenţii. Solicită un post de conducere la vârful SNLO şi speră chiar să primească funcţia dorită. Schimbarea de atmosferă dintre UNPR şi PDL, care îşi produce efectele la CE Turceni, îl îndepărtează pe Glomnicu de funcţia dorită şi îl face să regrete pasul făcut. Asta în condiţiile în care preşedintele UNPR Gorj, Dan Ilie Morega încă mai speră şi acum să îşi plaseze oamenii pe funcţiile cerute de la PDL. Începe să se plângă în stânga şi în dreapta că a pierdut mult prin funcţia de ales, abandonată de la Consiliul Judeţean şi cuprins de regret începe să bată şi la porţile lui Marin Condescu. Asta, în timp ce acceptă însă funcţia de preşedinte al UNPR Motru. De altfel, Glomnicu gândeşte în perspectivă, spun apropiaţi ai acestuia din Motru, adică ţine de funcţia politică mizând că Marin Condescu, în situaţia în care va putea controla într-o zi UNPR-ul, îl va duce spre funcţia dorită.

“Trădare, trădare dar să ştim şi noi..”

Reamintim faptul că, anul trecut, conducerea UNPR Gorj aplauda, la momentul respectiv, alegerea lui Glomnicu în funcţia de preşedinte la Motru, şeful organizaţiei neştiind nimic de faptul că Glomnicu s-ar face sluj şi pe la Condescu. De altfel, Glomnicu nu este însă singurul membru al organizaţiei care face acest lucru în UNPR Gorj, afaceristul de la “Paradis” Ion Arjoca fiind acuzat că face acelaşi lucru. “Bufetierul” cum l-a numit Morega pe Arjoca ar întinde mesele pentru Condescu şi ai lui, sperând într-o schimbare a conducerii UNPR Gorj, care să îl readucă pe funcţia politică.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here