Investigatii

Grădinița cu program normal din Bustuchin, reabilitată cu finanțare externă prin Ministerul Educației Naționale

 | 07 august 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Şapte unităţi de învăţământ vor fi construite sau reabilitate în cadrul programelor cu finanţare externă, a informat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Din Gorj, doar Grădinița cu program normal din Bustuchin a primit finanțare.
Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei şcolare şi Universitare (UMPMRSU) are în implementare două proiecte privind construcţia/reabilitarea de şcoli şi grădiniţe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii şcolare (P.R.I.S.) şi Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii în România (P.R.E.T.), se arată în comunicatul transmis de MEN. Astfel, potrivit documentului, în perioada 24-28 iulie 2017, în cadrul celor două proiecte au fost recepţionate şapte obiective de investiţii: 3 unităţi de învăţământ cu clasele I-VIII în Proiectul Reabilitarea Infrastructurii şcolare şi 4 grădiniţe în Proiectul Reforma Educaţiei Timpurii în România. Valoarea totală de execuţie a celor şapte obiective de investiţii este de 8.677.114,66 de lei (TVA inclus). Celor şapte unităţi de învăţământ li se adaugă alte 15 şcoli şi 25 de grădiniţe finalizate până în data de 20 iulie, precizează MEN. Potrivit MEN, cele şapte unităţi de învăţământ care vor intra în program sunt: Şcoala Gimnazială nr.3 Ciprian Porumbescu din Constanţa; Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2 Nicolae Călinescu, comuna Coşula (Botoşani); Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 Storeşti, comuna Frumuşica (Botoşani); Grădiniţa cu program normal cu 3 săli de grupă Drobeta Turnu-Severin (Mehedinţi); Grădiniţa cu program normal Bustuchin (Gorj); Grădiniţa cu program normal Negreşti – Oaş (Satu Mare) şi Grădiniţa cu program prelungit Fărcaşa (Maramureş).
A.S.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL