Investigatii

Habitu, pus în libertate de Tribunalul Gorj

 | 01 noiembrie 2012, 00:27 | 0 comentarii | 

După şapte luni de arest în beciul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj şi în ultimul timp între zidurile Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, Doru Şerban zis Habitu a fost pus în libertate de îndată de instanţa Tribunalului Gorj. Instanţa a înlocuit astfel măsura arestării preventive a lui Habitu în dosarul privind spălarea de bani, partea vătămată fiind afacerisul Dan Floarea şi soţia acestuia, cu măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv oraşul Târgu-Jiu. Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Craiova iar procurorii au făcut deja asta, eliberarea fiind prelungită faptic până după recurs.

Semnatura eletronica CertDigital

La sfârşitul lunii mai, Doru Şerban zis Habitu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru cinci infracţiuni. Trimiterea în judecată s-a făcut în timp ce Habitu era în stare de arest preventiv încă din data de 12 martie, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Craiova. Habitu a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, infracţiune care i-a oferit marţi o porţie de libertate, şantaj, evaziune fiscală, lipsire de libertate în mod ilegal şi cămătărie. Cel care l-a denunţat a fost afaceristul Dan Floarea şi soţia acestuia Manuela. De altfel, procurorii au reţinut în sarcina inculpatului Doru Şerban că acesta a exercitat acte de constrângere prin ameninţarea a două persoane cu violenţe fizice, moartea şi dezvăluirea unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată sau pentru soţul acesteia săvârşind infracţiunea de şantaj. Mai mult decât atât, Şerban Doru a împiedicat pe partea vătămată să părăsească locuinţa sa, ameninţând-o şi constrângând-o să redacteze şi să semneze un înscris în care recunoştea primirea sumei de 20.000 de euro şi se obliga să lase în garanţie un autoturism marca Mercedes Benz S500 săvârşind astfel infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj. În lunile petrecute în arest, Doru Şerban a negat, printr-o corespondenţă purtată cu Gorjeanul, constrângerile faţă de soţii Floarea.

Încercări de punere în libertate
În cele 7 luni de arest, Doru Şerban a redactat zeci de scrisori în care îşi aclama nevinovăţia şi a făcut mai multe demersuri în instanţă de a fi pus în libertate sub control judiciar. Cererile sale au fost respinse, până marţi, 30 octombrie, când în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, Habitu primeşte prima clemenţă. Astfel, instanţa hotărăşte să înlocuiască măsura arestării preventive a inculpatului cu cea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Instanţa mai stabileşte însă şi anumite condiţii pe care Habitu trebuie să le respecte dacă nu vrea să revină înapoi după gratii. Astfel “în baza art. 145 alin. 1 indice 1 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligaţii: – să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; – să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia municipiului Tg-Jiu, judeţul Gorj conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; – să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; În baza art. 145 alin. 1 indice 2 C.pr.pen. dispune ca pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea inculpatul să respecte următoarele obligaţii: – să nu se apropie de persoanele şi părţile vătămate, de martorii din cauză, de membri familiilor acestora, să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; – să nu se afle în locuinţa părţilor şi persoanelor vătămate; – să nu exercite activitatea de administrator la societăţi comerciale; În baza art. 145 alin. 2 indice 2 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului nr. 8 din 12.03.2012 emis de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2229/95/2012, dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare”. Hotărârea a fost deja atacată cu recurs, şansele ca Habitu să se bucure de libertate fiind diminuate. Abia după recurs, Habitu poate fi liber.

Cămătarul liber, procesul continuă
Procurorii au mai stabilit că Habitu a dat bani cu dobândă ca îndeletnicire, şi a pretins restituirea dobânzilor oneroase stabilite săvârşind infracţiunea de cămătărie. A comis infracţiunea de spălare de bani schimbând şi transferând sume de bani, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi evaziune fiscală pentru a ascunde originea ilicită a acestora. Din probatoriul administrat în acest caz a reieşit şi faptul că Şerban Doru a dispus înregistrarea în contabilitatea unei firme a unor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligaţiunilor fiscale faţă de stat, prejudiciul adus în acest mod bugetului de stat fiind în sumă de 26.698 lei. Mai mult decât atât nu şi-a declarat veniturile, ascunzând sumele impozabile în vederea sustragerii de la plata impozitului de venit cu suma de 345.512 lei.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL