Hoții, care au spart trei case la Negreni în Ajunul Crăciunului, au fost prinși, după o nouă lovitură dată în sat! – Mașina infractorilor, confiscată și parcată în curtea Poliției Licurici

711

Cu un tupeu de neimaginat, trei bărbaţi din judeţul Vâlcea, care au spart în Ajunul Crăciunului trei locuințe din satul Negreni, aparținând comunei Licurici, au revenit, duminică, în localitate pentru o nouă infracțiune. Aceștia au intrat într-un magazin din sat, de unde au furat mai multe bunuri, ei intrând pe ușa din spate a unității care funcționa și ca bar. De data aceasta, hoții din județul vecin, dar cu rude în Gorj, au fost prinși și au primit deja 30 de zile de arest preventiv. Mașina, cu care s-au deplasat spre unitatea comercială și cu care au plecat cu bunurile sustrase, a fost indisponibilizată de polițiști și se află parcată în curtea Poliției Licurici.

Cei trei infractori din Vâlcea, care se abonaseră la infracțiuni în satul Negreni din Licurici Gorj, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma mai multor percheziţii domiciliare, aceştia fiind acuzaţi de comiterea unor furturi, informează un comunicat de presă postat, miercuri, pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.  De altfel, în luna decembrie 2017, Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina a fost sesizată de trei cetăţeni, din comuna Licurici, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţele lor de unde au sustras mai multe bunuri de valoare şi sume de bani, cauzând un prejudiciu de peste 10.000 de lei.  “La data de 17 aprilie, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost identificate trei persoane de 22, 26 şi 60 de ani, din comuna Sineşti, judeţul Vâlcea, bănuite de comiterea mai multor fapte de furt. De asemenea, au fost efectuate mai multe percheziţii domiciliare în urma cărora bunurile sustrase au fost identificate la mai multe persoane din comuna Sineşti, judeţul Vâlcea, fiind ridicate şi predate persoanelor vătămate.  În baza probatoriului administrat în dosar a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore a celor trei persoane, fiind introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Ulterior, instanţa a dispus faţă de cele trei persoane arestarea preventivă pe o perioadă de 30 zile”, se arată în comunicat.  În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Gorjeanul a relatat primele furturi!
Publicația Gorjeanul a scris pe 22 decembrie că o casă din comuna Licurici, locuită doar în vacanțe, proprietarul fiind stabilit în Capitală, a fost în Ajunul Crăciunului ținta unor hoți. Se relata, de către localnici, că alte două locuințe au avut aceeași soartă, din acestea dispărând mai multe bunuri. Oamenii s-au mirat atunci că hoții au avut tupeu să fure dintr-o casă situată la mică distanță de locuința șefului de post din Berlești. Nimeni nu știa că hoții erau însă din Vâlcea și aveau rude la Berlești. De altfel, rudele infractorilor au fost și ele audiate în cauză, polițiștii bănuind că acestea nu sunt străine de faptele celor trei.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here