Investigatii

Hoțul filmat de camere la Târgu-Jiu, prins de polițiști. Procurorul de caz l-a lăsat în libertate!

 | 27 noiembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Tânărul care a acționat fără teamă că ar putea fi prins, filmat săptămâna trecută de camerele de supraveghere în timp ce fura o geantă dintr-un magazin din Târgu-Jiu, a fost depistat de polițiști. Suspectul este din Petroșani și, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ar mai fi comis astfel de infracțiuni și în străinătate. Celălalt bărbat, care l-a însoțit în magazin, a fost audiat în calitate de martor.
„La data de 23 noiembrie, în urma continuării cercetărilor și a activităților specifice desfășurate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Târgu-Jiu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Hunedoara, a fost identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni de furt. În fapt, în data de 19 noiembrie, tânărul ar fi sustras din trei societăți comerciale din municipiul Târgu-Jiu, o geantă cu documente personale și bani, precum și alte bunuri, lăsate nesupravegheate de gestionari. Față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Vineri, suspectul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru noi audieri, însă, în urma acțiunii desfășurate de polițiștii din două județe, procurorul de caz a considerat că nu se impune prezentarea suspectului în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Tânărul a fost pus sub control judiciar, pe o perioadă de 30 de zile.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL