În arest după ce a incendiat fânul fratelui

459

Un localnic din Plopșoru a ajuns în spatele gratiilor după ce, în urma unei altercației cu fratele său, a decis să se răzbune pe acesta dându-i foc la fân.

Incidentul a ajuns în atenția polițiștilor în cursul zilei de 3 martie. ”La data de 03 martie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Plopşoru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 40 de ani, din localitate, cu privire la faptul că în urma unui conflict spontan cu fratele său, de 45 de ani, acesta din urmă i-ar fi incendiat o claie de fân şi l-a ameninţat cu acte de violenţă. Incendiul a fost localizat şi stins de un echipaj al pompierilor militari din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni. Nutreţul a ars în proporţii de 100%, fără a mai fi înregistrate alte pagube materiale sau victime. Bărbatul de 45 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Ulterior, bărbatul de 45 de ani a fost prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, ocazie cu care față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 45 de zile. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi ameninţare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here