Investigatii

Încă un dosar pe numele lui Dan Floarea

 | 10 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Fostul patron de la Tech Safety SRL și fostul administrator al firmei respective s-au ales acum cu un nou dosar penal, instrumentat de procurorii anticorupție. Dan Radu Floarea și Ion Dumitru Măruță au fost acum trimiși în judecată pentru că firma lor a livrat către Electrica echipament de protecție a muncii la suprapreț și fără să existe o nevoie reală la compania de stat pentru achizițiile respective. Cei doi au deja pe rolul instanțelor un dosar similar, în care sunt judecați împreună cu fostul senator Cătălin Voicu, cel de acum urmând să fie judecat tot la instanțele din București.
“În perioada 2004-2005, directorul general al SC ELECTRICA SA a dispus funcționarilor din subordine efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru în valoare totală de 147.506.85 lei (fără TVA) de la o societate comercială reprezentată de inculpații Floarea Radu Dan și Măruță Dumitru Ion. Echipamentele respective au fost achiziționate la un preț supraevaluat, fără a exista necesitatea efectuării acestor achiziții și cu încălcarea prevederilor legale. Ulterior, cei doi inculpați, cunoscând că sumele de bani provin din comiterea unor infracțiuni, pentru ascunderea și disimularea provenienței ilicite a folosului patrimonial obținut ca urmare a derulării relațiilor comerciale între SC Tech Safety SA și Electrica SA (în valoare de 4.173.090 lei), au efectuat mai multe operațiuni de schimbare și transferare a bunurilor mobile obținute în mod ilicit (contracte de vânzare cumpărare imobile, plata unor servicii neprestate în realitate etc.)”, arată DNA.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL