Jaf masiv, în pădurea Turburea

579

19713Peste o sută de cetăţeni din satele comunei Turburea reclamă atât la autorităţile locale cât şi la cele judeţene, dar şi la instanţa de judecată, faptul că suprafeţele lor de pădure, pe care le-au deţinut până la naţionalizare, le sunt furate acum de sub ochii lor.

Oamenii acuză reprezentanţii Ocolului Silvic Turceni pentru că, în opinia lor, în mod abuziv, pădurarii acestui ocol taie masiv din pădurea neretrocedată a localnicilor, ascunzându-se în spatele unor documente de transport. Problema a ajuns şi pe masa consilierilor locali din Turburea, care vineri, într-o şedinţă extraordinară, au hotărât să facă demersuri pentru stoparea accesului pădurarilor de la Ocolul Silvic Turceni, să taie lemne din pădurea în cauză.

Constantin Văculete este unul dintre localnicii din Turburea, în vârstă de 70 de ani, care, la fel ca şi alte persoane de aici, au avut de suferit în urma abuzului săvârşit în mod repetat în Pădurea primaria turbureaTurburea. Omul povesteşte că primele tăieri abuzive din pădurea neretrocedată s-au făcut cam în urmă cu trei ani de zile. Dacă atunci localnicul a văzut în urma pădurarilor rămase cioate şi crengi pe ici şi acolo, acum însă s-au defrişat, la propriu, întregi suprafeţe din pădure. Pe o suprafaţă de 7 hectare, Pădurea Turburea a fost “pieptănată” de cei mai falnici arbori. S-a tăiat tot ce a fost mai bun, mai falnic, mai bun de vânzare, motivaţia celor de la Direcţia Silvică Gorj fiind că arborii în cauză ar fi fost bolnavi.

Sesizări, peste sesizări

Nemulţumiţi de răspunsul celor de la Silvic, Văculete ca şi alţi păgubiţi, au început să bată la uşile autorităţilor pentru a cere ajutor din dorinţa de a nu rămâne fără pădure. Văculete s-a adresat Consiliului Judeţean Gorj, Prefecturii Gorj şi Primăriei Turburea. Între timp, Consiliul Local Turburea a decis să se implice şi să stopeze tăierile din pădurea, ce urmează să fie retrocedată. Asta, în condiţiile în care Legea 1/2000 şi Legea 247/2005 nu au fost aplicate la nivelul comunei Turburea, deşi oamenii puteau să fie puşi în posesie de vreo 11 ani. Reprezentanţii Primăriei Turburea, după şedinţa de vineri, au confirmat că oamenii nemulţumiţi au dreptate, pe 7 hectare înregistrându-se un jaf masiv, mari cantităţi de lemn de esenţă stejar fiind tăiate abuziv de sub nasul oamenilor. Primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, a fost însă singurul care a dat din umeri şi le-a spus oamenilor că nu îi poate ajuta, că nu are ce le face celor de la Ocolul Silvic.

Merg şi la Ministerul Justiţiei

Oamenii aşteaptă un răspuns de la Prefectura Gorj, sperând ca instituţia prefectului să oblige conducerea Primăriei Turburea să stopeze jaful din pădure. În caz contrar, nemulţumiţii au de gând să se adreseze Ministerului Justiţiei şi să le facă plângeri penale celor care permit furtul ziua în amiaza mare. “Vinovat pentru situaţia creată la Turburea privind retrocedările de suprafeţe şi de neaplicarea legilor fondului funciar se face şeful Ocolului Turceni, inginerul Biriboiu dar şi fostul primar al comunei Turburea, Teodor Iloiu”, a declarat Constantin Văculete.

800 de hectare de pădure, retrocedate până acum

Omul susţine că atât de prost au fost aplicate legile fondului funciar la Turburea că de o lungă perioadă de timp numai 800 de hectare de pădure a fost retrocedată. Asta, fără ca niciunul dintre beneficiari să fie puşi efectiv în posesie pe teren. “Adică orice deţinător de titlu nu cunoaşte unde se află parcela din titlul său de proprietate. Astfel prea puţini au beneficiat de uzufructul pădurii personale”, a completat Văculete.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here