Investigatii

Jigniri, elevi agresați și comportament nedidactic: Fosta directoare a Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu, cu acuzații grave la adresa înlocuitoarei sale!

 | 20 iunie 2017, 00:00 | 4 comentarii | 

Atmosfera la Școala Gimnazială “Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu este una greu de suportat, susține profesoara Daniela Damo, într-o scrisoare deschisă adresată inspectorului general Ion Ișfan, în care face acuzații grave la adresa noului director al școlii, prof. Rozica Pătrășcoiu. Damo, fost director al unității de învățământ, susține că înlocuitoarea sa ar fi agresat câțiva elevi în decembrie, pe motivul că foloseau în pauză telefonul mobil și ar fi amenințat apoi dascălii martori la aceste evenimente neplăcute, solicitând astfel IȘJ anchetarea profesională a directoarei Pătrășcoiu. În replică, directoarea Școlii Pompiliu Marcea susține că subalterna sa face acuzații nefondate la adresa sa, urmare a faptului că a pierdut funcția de conducere la concurs, amenințând, totodată, că o va acționa în judecată pe Damo.

Semnatura eletronica CertDigital

Din luna ianuarie, Școala Gimnazială “Pompiliu Marcea” din Târgu-Jiu este condusă de către profesoara de engleză, Rozica Pătrășcoiu. Daniela Damo, profesor de fizică-chimie, a pierdut funcția în urma concursului, iar din acel moment a început un conflict cu înlocuitoarea sa. Cel puțin asta susține Pătrășcoiu care dă de înțeles că Damo nu a putut trece peste acest eșec și a bombardat-o cu sesizări și reclamații, inițial anonime și apoi semnate.
“Doamna Damo nu a înțeles că școala nu are nevoie de aceste scandaluri, că toți mâncăm o pâine din această unitate de învățământ și nici că școala nu are nevoie de o astfel de imagine. Dânsa are un conflict personal cu mine de când a pierdut funcția de director, transmițând reclamații anonime privind activitatea mea profesională. Acuzațiile sale sunt însă ireale, nu are niciun fel de dovezi, iar totul pornește doar de la niște divergențe de opinie. Dacă va continua mă văd nevoită să apelez la un avocat”, a declarat, luni, Rozica Pătrășcoiu.

Acuzele lui Damo
Profesoara de fizică-chimie Daniela Damo vorbește însă de etică, de conduită profesională și de menținerea unui climat bazat pe cooperare, echitate și competiție după reguli și proceduri corecte care nu ar funcționa în Școala Pompiliu Marcea. Iar Damo nu se oprește aici, într-o scrisoare deschisă adresată lui Ion Ișfan, transmisă Gorjeanul, cadrul didactic pomenind de fapte foarte grave petrecute cu câteva luni în urmă în unitatea de învățământ. “În spiritul demnității profesionale, cadre didactice din Școala Gimnazială «Pompiliu Marcea» Târgu-Jiu, au luat atitudine față de comportamentul doamnei director Pătrășcoiu Rozica Sevastița Carmen, care în data de 12.12.2016 a lovit și jignit, cu intenție elevi care, fiind în pauză, foloseau telefonul mobil. Amenințările au continuat asupra copiilor și după aceste fapte petrecute, dar și asupra cadrelor didactice care cunosc evenimentele. Comportamentul și limbajul nedidactic al doamnei Pătrășcoiu Rozica e cunoscut și de dumneavoastră, iar faptele le cunoașteți detaliat. Sesizări ale părinților privind neimplicarea doamnei director în soluționarea unor probleme de igienă a sălilor de clasă au ajuns, de asemenea, la dumneavoastră!! În data de 20.01.2017, cadrele didactice au adresat o petiție Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Târgu-Jiu, această instituție sesizând Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Poliția Municipiului Târgu-Jiu, dar a desfășurat și propria anchetă, unde copiii și părinții au depus declarații scrise”, a transmis Damo, în scrisoarea deschisă, menționând că poliția municipiului ar fi cercetat cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe. “Inspectoratul Școlar Județean Gorj a luat cunoștință de faptele petrecute și a acceptat un proces verbal de la o ședință cu părinții copiilor implicați în aceste evenimente. De la ședința cu părinții desfășurată în data de 7 martie 2017, procesul verbal a fost înregistrat în școală în data de 15 martie 2017. Conținutul acestuia nu reflectă tema ședinței și nu scoate în evidență discuțiile purtate și nu este semnat de către părinți, ci a fost atașat tabelul cu prezența la ședinta, fiind scris de prof. detașat, Mitroi, care avea și calitatea de părinte”, a completat reclamanta.
Directoarea Pătrășcoiu contestă însă cele spuse, menționând că acuzațiile lui Damo se bazează pe “povești spuse de copii”. “Dacă avea dovezi în acest sens de ce nu a făcut plângere la poliție împotriva mea. Este adevărat că a fost o anchetă a Protecției Copilului Gorj, dar aceasta s-a finalizat în favoarea mea. Restul sunt doar mizerii..”, a explicat Pătrășcoiu.

Medii modificate în școală, la amenințare
“Atitudinea și comportamentul agresiv al doamnei director, profesor de limba engleza, a continuat! IȘJ Gorj își face însă evaluarea din birouri și nu are cunoștință de medii de 3 modificate în 5 de către prof. limba franceză Rădoi Carmen, sub presiunea și amenințările doamnei director Pătrășcoiu Rozica. Modificarea mediilor după bunul plac stă în obiceiul doamnei Pătrășcoiu, în anul școlar 2013-2014 a modificat 11 medii la limba engleză, clasa a VII-a C. Datorită limbajului agresiv folosit de director, secretara școlii a fost luată cu salvarea, din școală, dimineața. În data de 12.04.2017, semnatarii petițiilor, au primit de la IȘJ Gorj un răspuns scris în care sunt anunțați că «se vor dispune eventuale cercetări suplimentare din punct de vedere educațional și va dispune măsurile legale prevăzute de legislația în vigoare»”, a mai scris Damo.
Directoarea Pătrășcoiu s-a arătat însă șocată de aceste acuzații și a menționat doar că, cu siguranță, subalterna sa Rădoi va acționa în consecință. “Suntem o școală serioasă cum să facem astfel de erori. Doamna Rădoi sigur nu va lăsa nici ea lucrurile așa”, a precizat Pătrășcoiu, care susține că nu se teme de vreo anchetă a IȘJ la adresa activității sale.

Articole asemanatoare



4 comentarii in “Jigniri, elevi agresați și comportament nedidactic: Fosta directoare a Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu, cu acuzații grave la adresa înlocuitoarei sale!

  1. Ce s-a ajuns in scoli, sa-ti fie frica sau sa faci la comanda anumite lucruri dictate de directori, de parca scoala e proprietatea lor. Dictatura sa faca aceste sefe tafnoase, pline de energie si elan, la ele acasa daca simt nevoia de control.

    • Așa -zisă doamnă Patrascoiu are susținerea amantului de la Isj. De ăsta își permite orice.jigneste părinți, copii,profesori,e director model care a luat punctaj minim la concurs.vai de noi cu asemenea hahalere.eu sunt părinte și m-a scos din școală cu înjurături, pentru ca venisem sa îi aduc ceva copilului. Păcat ca nu se ia masuri.

  2. Este adevarat ce spune d.na Damo, dna Patrascoiu a favorizat inv. incompetenti in a abuza elevii unei clase pe motiv ca am sesizat neregulile din clasa. Este vb de cls.IV , nv Cretan A. , an terminal 2017.

  3. Dna Damo aduce acuzatii false la adresa doamnei director Rozica. Acele intamplari sunt doar minciuni aduse de catre dna Damo pentru ca nu a fost indeajuns de buna pentru a castiga concursul de directori. Acest conflict a pornit de la dna Damo cand a inceput sa aduca mizerii la adresa doamnei Rozica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL