Jocuri murdare, de pe margine! – Manţog îndeamnă pedeliştii să se revolte împotriva lui Ruşeţ

339

deschidereFolosindu-şi cu abilitate pârghiile pe care încă, din păcate, le deţine, terifiantul Ionel Manţog şi-a pregătit, în ultimele zile, cu minuţiozitate un adevărat plan de debarcare a lui Ruşeţ din fruntea PD-L Gorj. Manţog, căruia i-a cam fugit pământul de sub picioare la vârful partidului, încearcă acum pe alte căi să îl convingă pe Ruşeţ că a făcut greşeala vieţii lui pentru că a acceptat şefia PD-L Gorj, chiar şi în interimat.

Rămas în afara CODA, Manţog îi întărâtă împotriva noului preşedinte pe cei pe care chiar el i-a aşezat în fruntea unor societăţi de stat ori pe funcţii publice, în timp ce prin intermediul mass-media îl denigrează şi îi transmite ameninţări subtile lui Ruşeţ.

Bătălie mare se dă în aceste zile în sânul PD-L Gorj. Lupta este, din start, incorectă, deoarece se dă între fostul deţinător al puterii portocalii în organizaţie, Ionel Manţog, care are alături gaşca sa de susţinători şi Ion Ruşeţ care, susţinut de la centru, trebuie doar să îşi apere spatele de ,,muşcăturile” colegilor săi din filială.

Deşi nu au trecut decât câteva zile de când Ruşeţ a preluat cârma filialei, Manţog nu l-a slăbit nicio clipă, a avut grijă să îşi cultive foştii susţinători şi să îi întoarcă împotriva celui pe care liderii de la centru l-au mandatat să aibă grijă de soarta organizaţiei, până la alegerile interne din primăvară.

Ţinţa: Ruşeţ

Părând că rezistă mai bine loviturii primite de la centru, în primele zile de la numirea lui Ruşeţ, Manţog s-a transformat, iniţial, în apărătorul colegului său şi el ,,prigonit” din CODA, Marcel Hoară. Manţog considera astfel într-o intervenţie publică că lui Hoară i s-a făcut o nedreptate prin faptul că nu a fost băgat în CODA, mai ales că acesta ar fi adus bani importanţi în Gorj. Ruşeţ chiar a comentat această intervenţie ,,colegială” a lui Manţog menţionând că acesta îl sprijină verbal deoarece ,,ambii au fost foarte apropiaţi”.

Ruşeţ are dreptate, Manţog şi Hoară au fost foarte, foarte apropiaţi de Videanu. Manţog a fost cel care a sprijinit ascensiunea lui Hoară spre Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Rovinari, şi iniţial spre Uzina Mecanică Sadu. De asemenea, drumurile dese ale lui Hoară la Videanu şi faptul că la un moment dat Manţog susţine o candidatură a acestuia la şefia PD-L, demonstrează o altă apropiere dintre cei doi.

Pasul doi: Militaru

Chiar dacă Constantin Severus Militaru face parte din conducerea interimară a PD-L Gorj, deputatul, un alt instrument al lui Manţog, completează şi el planul fostului lider al PD-L. Militaru cârneşte şi el pe la colţuri împotriva lui Ruşeţ, mai ales că şi-a dorit până în ultima clipă locul actualului preşedinte, aspiraţie pentru a cărei realizare a fost ajutat, cât s-a putut, tot de Manţog. Nu numai Militaru sapă însă ,,la fundaţia” lui Ruşeţ ci şi cei care îi sunt datori vânduţi. Este cazul Elenei Vintilescu, directorul Minprest Rovinari, deja cunoscută pentru servilismul pe care l-a afişat şi îl afişează pentru Militaru. Vintilescu a fost astfel unul dintre participanţii la prima şedinţă a lui Ruşeţ, din noua funcţie, care a comentat acid şedinţa făcută cu uşile deschise de noul preşedinte. Oare de ce i s-a părut Elenei Vintilescu, că Ruşeţ nu s-a comportat cum trebuie la şedinţă? Se teme cumva că evaluările ce vor fi făcute o vor lăsa fără scaunul pe care îl ocupă la Minprest, mai ales că sunt chiar plângeri penale din partea salariaţilor unităţii, înregistrate la organele de anchetă, împotriva directoarei abuzive Vintilescu.

Pasul 3: Atacul frontal

Pe lângă atacurile mediatice împotriva lui Ruşeţ, în spatele cărora se ascunde Manţog, susţin mai mulţi oameni politici din judeţul Gorj, ex-liderul PD-L a apelat la încă o metodă pentru convingerea actualului preşedinte de filială, că trebuia să aleagă PSD-ul. Metoda este atacul frontal în care Manţog reclamă lupta internă din PD-L Gorj. Amuzant este că lupta internă dintre gaşca lui Manţog şi Ruşeţ, derulată în ultimii doi ani, era mai mult decât evidentă dar mai puţin recunoscută public, atunci, de ex-liderul ,,din umbră” al organizaţiei. ,,Din păcate, văd, că această schimbare la PD-L, a trezit o dorinţă de răzbunare unora, care este de prost gust. (..)Eu nu am încercat să împart partidul între gaşca aia şi gaşca aia. Ceea se întâmplă acum este foarte nociv pentru PD-L pentru că cineva încearcă să împartă lumea între ai mei şi ai tăi. Ai mei sunt îngerii de pe lume, ceilalţi sunt gaşca nu ştiu cui.. Dacă lucrurile vor continua aşa cum au început nu va fi bine la PD-L, şi probabil oamenii care au cultura organizaţională necesară păstrării echilibrului PD-L vor reacţiona”, a transmis, ieri, încă un mesaj subliminal, Manţog.

Pasul 4: Scandalul schimbă deciziile la centru

Planul lui Manţog prevede şi o situaţie de rezervă, adică dacă nu este convins să renunţe Ruşeţ de unul singur, intervine centrul. Acest lucru este spus destul de răspicat de Ionel Manţog, care face o astfel de declaraţie chiar miercuri. ,,Eu mă aştept ca PD-L-ul la Gorj (..) să îşi regleze lucrurile în interior şi asemenea aspecte să dispară. Sunt absolut convins că dacă lucrurile vor continua aşa, cineva de la centru se va sesiza şi probabil vor primi un semnal de la centru să îşi ordoneze lucrurile în interior”, a declarat Manţog.

În ciuda acestor planuri, Ruşeţ îşi vede liniştit de treabă. Este pregătit de schimbări chiar dacă ştie că va crea valuri în PD-L Gorj.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here