Judecat după ce a fost filmat în timp ce îi dădea șpagă unui polițist

518

Bărbatul din Hunedoara, care a fost reținut, pe 29 iulie, sub acuzația că i-ar fi dat șpagă unui polițist din Târgu-Jiu, a fost trimis în judecată, luni, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru dare de mită. Florin Bălălău se află sub control judiciar, măsura fiind dispusă de anchetatori după cele 24 de ore petrecute în arest. Dosarul se află la Tribunalul Gorj, instanță care va stabili dacă se impun măsuri preventive în timpul procesului. Bărbatul a fost surprins pe terasa unui local din Târgu-Jiu, în timp ce îi oferea 200 euro unui polițist de la Rutieră. Anchetatorii susțin că ar fi acordat această sumă pentru o soluție favorabilă, în dosarul penal în care ginerele său era cercetat. Omul legii a anunțat procurorii, înainte să meargă la întâlnire. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, din Gorj și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat flagrantul. ”Din starea de fapt reţinută de procuror a rezultat că, în data de 15 iulie 2016, martorul denunţător, agent de poliţie rutieră la IPJ Gorj, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu pe raza localităţii Polovragi, judeţul Gorj, a oprit în trafic pentru control autoutilitara marca Mercedes Benz condusă de M.G., în care se mai aflau şi alte două persoane, printre care şi inculpatul Bălălău Florin. În urma verificărilor s-a constatat că autoutilitara era radiată din circulaţie din data de 18 februarie 2015, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, iar conducătorului auto M.G. i-a fost reţinut permisul de conducere, fiindu-i emisă dovadă provizorie. În data de 29 iulie 2016 a fost organizat un flagrant de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti – structura centrală şi Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj, prilej cu care s-a constatat că inculpatul a remis agentului de poliţie denunţător suma de 200 euro, pentru a-i crea o situaţie favorabilă în dosarul penal în care este cercetat ruda sa M.G.”, a precizat în timpul cercetărilor, Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here