Judecat la 7 ani de la comiterea unei crime

733

Anchetă finalizată de procurori în dosarul care vizează moartea în urmă cu mai mulți ani a unui gorjean din satul Crețești, de lângă Târgu-Cărbunești. Daniel Nistor avea 40 de ani în momentul în care a plecat de acasă, în februarie 2010, pentru a merge la soția sa, aflată la muncă în Italia. Relația dintre cei doi nu mai era ca la început, iar el dorea o împăcare. Ca să plece de acasă el a apelat la un bun amic de-al său pentru a-l duce cu mașina până la o stație de autobuz. Felix Dianu avea însă o relație cu femeia lui Nistor, ceea ce a complicat lucrurile foarte mult și a dus la moartea celui din urmă. Procurorii Parchetului General susțin că Dianu i-a suprimat viața prietenului său, asta deși bărbatul a negat mereu acuzațiile ce îi sunt aduse. Ca să inducă în eroare rudele lui Nistor, Dianu a trimis de pe telefoanele acestuia mesaje către familie prin care îi anunța că a plecat în Bulgaria. Nistor nu a trecut însă niciodată granița, iar acum Felix Dianu urmează să fie judecat pentru acuzațiile ce îi sunt aduse, anul trecut, în aprilie, el fiind ridicat de polițiști tocmai din Norvegia, acolo unde se ascundea pentru a i se pierde urma.
“În cursul zilei de 15 februarie 2010, la intrarea în oraşul Târgu-Cărbuneşti, victima N.D. s-a urcat în autoturismul condus de inculpatul Dianu Felix, situaţie de fapt confirmată de declaraţiile a trei martori. În aceeaşi seară, N.D. a fost victima infracţiunii de omor, comisă de inculpatul Dianu Felix, care i-a ascuns ulterior cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală. Practic, relaţia tensionată dintre inculpat şi victimă – cauzată de existenţa unei relaţii apropiate dintre inculpat şi fosta soţie a victimei – a degenerat în acţiunea violentă care a dus la suprimarea vieţii victimei. Intenţia inculpatului de a induce în eroare rudele victimei reiese dintr-o serie de acţiuni ale acestuia, care a încercat prin diverse modalităţi să le creeze apropiaţilor victimei convingerea că aceasta este plecată în străinătate. Astfel, prin transmiterea unor mesaje telefonice, inculpatul a încercat să justifice absenţa victimei, cu motivarea că ar fi plecat din ţară – obţinând astfel întârzierea sesizării dispariţiei”, au comunicat anchetatorii în momentul în care l-au adus pe Felix Dianu în țară pentru a-l aresta preventiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here