Judecați pentru tâlhăria din Ajunul Crăciunului!

440

Cei trei tineri din Scoarța, care la sfârșitul anului trecut au tâlhărit un gorjean pe raza satului Curtișoara, vor fi judecați pentru faptele lor, anchetatorii finalizând cercetările. Parchetul a sesizat instanța cu rechizitoriul în care indivizii au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Procesul ar putea să se desfășoare însă cu aceștia în stare de arest la domiciliu pentru că la primul termen al dosarului, în ședința de Cameră Preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea acestora de a nu mai fi ținuți în spatele gratiilor.
„Înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii Bubatu Cătălin-Iliuţă, Boian Albert Marian Hernest, Boian Fernando Dragoş Bogdan, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile. (…)Dispune punerea în libertate a inculpatului Bubatu Cătălin-Iliuţă, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 35/28.12.2016, Boian Albert-Marian-Hernest de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36/28.12.2016 şi Boian Fernando-Dragoş-Bogdan de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 37/28.12.2016, emise prin încheierea nr.70 din data de 28.12.2016 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr.21448/318/2016, dacă inculpaţii nu sunt arestaţi în altă cauză”, a decis Judecătoria Târgu Jiu, decizia putând fi contestată.
Cei trei indivizi l-au tâlhărit pe un bărbat de 41 de ani, din Mușetești, care plecase din Târgu Jiu spre casă cu un taxi. Mașina a fost oprită la Curtișoara, iar agresorii i-au luat victimei suma de 1000 de lire pe care o avea asupra sa. Faptele s-au petrecut pe 22 decembrie, dar cei trei au ajuns în spatele gratiilor câteva zile mai târziu, după Crăciun, pentru rezolvarea cazului fiind nevoie de implicarea Direcției de Operațiuni Speciale.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here