Khraibani încă aşteaptă decontarea cheltuielilor electorale

604

Potrivit legii în vigoare, partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au obţinut la alegerile locale de pe 5 iunie, individual sau într-o alianţă electorală, cel puţin 3% din totalul voturilor valabil exprimate ar fi trebuit să-şi primească, până pe data de 6 septembrie, nici până acum Autoritatea Electorală Permanentă nu a decontat cheltuielile electorale niciunui competitor electoral care a făcut o cerere în prealabil.
Pe aceste liste cu solicitanţii de rambursare a cheltuielilor, s-a regăsit şi medicul Camelia Khraibani, candidat independent, însă perdant la Primăria municipiului Motru. Aceasta ocupă în prezent funcţia de deputat în Parlamentul României fiind susţinută în acest post pentru legislatura 2012-2016 de către Partidul Social Democrat, formaţiune din care a făcut parte ani de zile până în primăvara anului curent. Conform listei publicate de AEP, Khraibani a solicitat rambursarea sumei de 10.458,74 de lei. “Având în vedere declaraţiile politice apărute pe tema rambursării cheltuielilor electorale ale competitorilor electorali de la alegerile locale din 5 iunie 2016, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) precizează că acestea sunt mai mult decât neavenite şi că activitatea de verificare a documentelor justificative depuse de competitorii electorali este în plină desfăşurare. Menţionăm, de asemenea, că până în acest moment AEP nu a rambursat niciunui competitor electoral cheltuielile electorale efectuate la scrutinul din 5 iunie 2016 şi nici nu a comunicat vreunui partid politic cuantumul sumelor pe care ar putea să i le «deconteze» acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al AEP.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here