Lapoviţă şi ninsoare de iunie, pe Transalpina

564

Surpriză de proporţii pentru cei care sperau ca la început lunii iunie să se poată circula pe Transalpina. La kilometrul 47 ningea luni, la prânz. Deocamdată nu se ştie când se va putea circula pe DN 67C.

Luni, la prânz pe Transalpina, la kilometrul 47, pe DN 67 C, se înregistrau 0 grade Celsius, lapoviţă şi ninsoare. Drumarii fac precizarea că DN 67C este, oricum, închis circulaţiei publice de la kilometrul 34+800. Cu toate acestea, ninsorile din luna iunie sunt o surpriză pentru toată lumea şi nu îi bucură deloc pe cei care aşteaptă cu nerăbdare să poată tranzita Transalpina.
lapovitaTransalpina este cea mai înaltă, dar şi cea mai frumoasă şosea din ţara noastră, după cum apreciază cei care au străbătut-o. Multă lume consideră că Transfăgărăşanul este cel mai înalt drum din ţara noastră, însă puţini ştiu că Transalpina îl depăşeşte. Dacă primul ajunge la 2.000 de metri altitudine, “Drumul Regelui” atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 metri. Transalpina, marcată pe hărţile rutiere ca DN 67C, leagă oraşele Novaci (Gorj) şi Sebeş (Alba); lungimea sa totală este de 148,2 km; drumul trece prin staţiunea gorjeană Rânca, dotată cu pârtii de schi şi numeroase unităţi de cazare. Din păcate, Transalpina nu este finalizată în totalitate, lucrările de consolidare a versanţilor fiind executate în proporţie de 20-30%.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here