Lider PRU către Ponta – “Ești tare, Victore!”

567

Reacție neașteptată a liderului Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, față de fostul său prieten Victor Ponta, cel cu a cărei fotografie defila acum un an în campanie, deși deputatul de Gorj era atunci încă un membru de frunte al PSD. PRU a ratat intrarea în Parlament, Ponta a zburat din PSD și și-a înființat propriul partid, iar Diaconu vine acum și spune că, de fapt, fostul premier ar fi omul de casă al lui Virgil Măgureanu. Fostul șef al SRI ar fi cel care l-a prezentat pe Ponta lui Adrian Năstase pentru a intra în politică, iar acum tot el i-ar fi sugerat și denumirea noului partid, de “Pro România”. Bogdan Diaconu spune că “Pro România”a fost, de fapt, o firmă de consultanță pe care Măgureanu a înființat-o cu 20 de ani în urmă și care ar fi derulat contracte inclusiv cu firme de software din România și străinătate. “Victor, când erai un tânăr procuror te-a dus Bitner și Măgureanu la Năstase! Foarte frumos! Dar la aproape 20 de ani să îți impună Măgureanu numele partidului!…Pro România este una din ideile puține și fixe ale lui Virgil Măgureanu! Ești tare, Victore!”, a menționat Bogdan Diaconu într-o postare a sa pe Facebook. Ponta, în schimb, a respins toate acuzațiile aduse de acesta, într-o declarație pentru stiripesurse.ro precizând că nu are nicio treabă cu Măgureanu. “Nu îl cunosc personal pe Virgil Măgureanu și nu am vorbit niciodată. Denumirea de “Pro Romania” a fost inițiată de Daniel Constantin, în primăvară, când eu eram încă membru PSD. Toate aceste mizerii și minciuni pe care Dragnea le transmite prin diverși interpuși sunt produsul panicii după rezultatul alegerilor de la Deva – sunt convins că din ce în ce mai mulți votanți PSD vor veni alături de Pro România, dezamăgiți de confiscarea Partidului de către “Cartelul de la Teldrum” și de faptul că se dovedește că au fost mințiți în 2016”, susține Victor Ponta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here