Localnică din Borăscu, găsită moartă în casă

595

O femeie în vârstă de 43 de ani, din comuna Borăscu, a fost găsită miercuri decedată în propria locuinţă. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării  necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost descoperit de rudele sale. Iniţial, acestea au crezut că femeia doarme, însă în cele din urmă au realizat că e moartă şi au sunat la Poliţie. „La data de 10.12.2014, ora 15:00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Borăscu au fost sesizaţi de P. G. D., în vârstă de 64 ani, cu privire la faptul că B. M., în vârstă de 43 de ani, din localitate, a fost găsită decedată în locuinţa sa. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat că persoana decedată nu prezintă urme de violenţă pe cap, trunchi şi membre. Cadavrul a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here