Investigatii

Magistraţii au decis că poate începe judecata în dosarul tânărului care și-a înjunghiat prietenul și l-a filmat

 | 08 iunie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Magistraţii Tribunalului Gorj au decis că poate începe judecata în dosarul târgujianului Alexandru Laza, în vârstă de 24 de ani, trimis în judecată pentru omor, după ce și-a înjunghiat prietenul. Instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de acesta prin intermediul avocatului său, privind administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală. Decizia magistraţilor poate fi contestată. Judecătorii i-au dat însă și o veste bună inculpatului, fiind exclusă din probele administrate declaraţia dată de victimă, înainte să moară. ”Exclude din ansamblul probelor administrate declaraţia dată de persoana vătămată la data de 22 februarie 2018. Respinge ca nefondate celelalte cereri şi excepţii formulate de către inculpatul Laza Alexandru Cristofer cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj privindu-l pe inculpatul Laza Alexandru Cristofer, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privindu-l pe inculpatul Laza Alexandru Cristofer, pentru săvârşirea infracţiunii de omor în stare de recidivă. Cu drept de contestaţie”, a decis instanța.
Scandalul a avut loc pe 15 februarie, în jurul orei 22.00, în locuința inculpatului, din Târgu-Jiu. Acesta este acuzat că și-a lovit prietenul de pahar, un bărbat de 31 de ani, cu un cuțit, în zona inimii. Ulterior, agresorul a sunat la 112 și a cerut ajutorul medicilor de la Ambulanță. După ce a fost supusă unor intervenții chirurgicale la Târgu-Jiu, victima a fost transferată la un alt spital din țară, iar la scurt timp a decedat. Scandalul ar fi pornit după ce victima a refuzat să plece din casă, la cererea proprietarului care își aștepta iubita.
„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că, în seara zilei de 15 februarie 2018, în jurul orelor 22.00, în timp ce inculpatul Laza Alexandru-Cristofer se afla în apartamentul său situat în municipiul Târgu-Jiu, împreună cu persoana vătămată D.I.C., urmare a unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool, l-a înjunghiat pe acesta din urmă cu un cuţit tip baionetă cu lama în lungime de 23 de centimetri şi lăţimea de doi centimetri, în zona pieptului. După comiterea agresiunii, inculpatul Laza Alexandru-Cristofer a apelat singur numărul de urgenţă 112, de pe telefonul său şi a recunoscut că a înjunghiat persoana vătămată. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, pentru îngrijiri medicale”, se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Cazul a șocat întreaga țară. Tânărul înjunghiat a fost filmat în timp ce era întins pe covor, într-o baltă de sânge. Cristian, zis „Pascolo”, targujianul în vârstă de 31 de ani, a murit într-un spital din Târgu-Mures. Mama acestuia este parte civilă în dosar.
L.F.

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL