Mamă şi fiu, răniţi într-un accident la Licurici

500

Un adolescent în vârstă de 17 ani şi mama acestuia au ajuns duminică la spital după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de un autoturism care circula din sens opus.

Duminică seara, la ora 18:35, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un bărbat de 48 ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că pe DN 67 B, pe raza comunei Licurici, s-a produs un accident rutier cu victime. „Urmare a primelor cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a constatat că D.Ş., de 48 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 B din direcţia Hurezani în direcţia Târgu-Jiu, pe raza comunei Licurici la intersecţia cu DJ 675 A Berleşti, a intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală care circula din sens opus. În urma impactului conducătorul atelajului, un minor de 17 ani şi mama acestuia, în vârstă de 66 ani, ambii din comuna Licurici, au suferit leziuni uşoare, fiind transportaţi la Spitalul Târgu-Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ; ulterior i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here