Investigatii

Militaru și Papuzu vor pedepse mai mici

 | 30 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Cei doi polițiști gorjeni, condamnați în 2015 definitiv la închisoare cu executare pentru că au omorât în bătaie un localnic din Stoina chiar în sediul secției de Poliție în cadrul căreia lucrau, au inițiat noi demersuri în instanță prin care speră să le fie reduse pedepsele pe care le execută deja în spatele gratiilor. Cosmin Constantin Militaru are o condamnare de 14 ani de închisoare, în timp ce Bogdan Eugen Papuzu trebuie să stea și el 13 ani în spatele gratiilor în baza deciziei definitive a Curții de Apel Craiova.
La sfârșitul anului trecut amândoi au inițiat demersuri de revizuire a pedepsei la Tribunalul Caraș Severin, care a fost instanță de fond în dosarul în care au fost condamnați, Militaru pierzând procesul respectiv de la primul termen. Instanța i-a respins solicitarea și l-a mai obligat și la plata a 310 lei cheltuieli judiciare către stat. Verdictul nu e definitiv, iar condamnatului i-a mai rămas o speranță pentru apelul pe care l-a formulat la instanța superioară.
Celălalt polițist, Bogdan Eugen Papuzu are parte de un proces mai lung la Tribunalul Caraș Severin, la sfârșitul săptămânii trecute instanța stabilind un termen pentru mijlocul lunii martie, inculpatul fiind absent la termenele de până acum. “Amână judecata la data de 13 martie 2017, pentru când se va solicita dosarul de fond Curţii de Apel Timişoara. Se constată că revizuentul condamnat Papuzu Bogdan Eugen a solicitat judecarea în lipsă, sens în care acesta nu va mai fi citat din Penitenciarul Craiova”, a decis instanța din județul vecin.
În cursul anului trecut, foștii agenți ai Poliției Stoina au formulat recurs în casație, cerând la Înalta Curte de Casație și Justiție sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea unui text de lege în baza căruia au fost condamnați. Instanța supremă le-a respins însă celor doi demersul respectiv și, ca urmare, ambii agenți au rămas în spatele gratiilor. Inițial fiecare dintre ei primise condamnări la instanța de fond și pentru acuzația de cercetare abuzivă, însă verdictul final al judecătorilor prevede condamnarea lor doar pentru comiterea infracțiunii de omor. Bărbatul pe care aceștia l-au omorât cu mai mulți ani în urmă a fost confundat de cei doi polițiști cu un localnic specializat în furturi. La una dintre anchete polițiștii l-au bătut pe bărbatul pe care îl aduseseră pentru cercetări la secție, după ore de bătaie ducându-l acasă în comă, dându-și seama prea târziu că îl confundaseră.
Gelu Ionescu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL