Mischie nu primeşte permisie de Paşti, dar i se arată uşa închisorii

572

Nicolae Mischie nu îşi va petrece sărbătorile pascale împreună cu familia, la domiciliul din Târgu-Jiu. Asta nu pentru că fostul lider politic s-ar fi abătut de la regulamentul închisorii, ci pentru că este preferabil să-şi petreacă aici pentru ultima dată sărbătorile pascale, deoarece în maxim două luni va fi pus în libertate. Eliberarea condiţionată îl va lăsa liber în iunie pe Nicolae Mischie, care este un exemplu de deţinut în închisoarea din municipiu. Acesta a împlinit vârsta de 60 de ani, a redactat şi publicat două lucrări ştiinţifice după gratii, a avut un comportament decent faţă de personalul închisorii şi faţă de restul persoanelor private de libertate, iar comisia Penitenciarului Târgu-Jiu a contabilizat totul. Comisia l-a privat de libertate, la ultima înfăţişare, doar după cea care se întruneşte în vară, Mischie, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, urmând să se poată reîntoarce liniştit acasă.

Fostul şef al PDSR Gorj, Nicolae Mischie, va sta de Paşti în închisoare, nu pentru că nu ar fi primit o zi de libertate în sânul familiei, ci pentru că acest sacrificiu îi va permite punerea în libertate în maxim două luni de zile.
Mischie acceptă procedura, având oricum voie la vizitele familiei după gratii, de sărbători, ştiind că libertatea îi bate serios la uşă. De altfel, pentru Mischie nu s-a făcut până acum nicio concesie, acesta ispăşindu-şi partea din pedeapsă conform legii. A petrecut deja peste un an în detenţie, în ciuda problemelor de sănătate avute şi fără regim preferenţial, lui reducându-i-se de altfel pedeapsa prin munca făcută în închisoare. Profesorul Mischie a ajutat tinerii deţinuţi ca şi cadru didactic şi a redactat două lucrări ştiinţifice care au ieşit deja de sub lumina tiparului.
Comportamentul său a fost fără pată, în ciuda unor încercări prosteşti de a i se crea probleme, dar cu toate acestea prima înfăţişare în faţa comisiei penitenciarului se soldează, de regulă, cu un eşec.
De altfel, nici Ion Vulpe nu a fost eliberat condiţionat de la prima apariţie în faţa comisiei închisorii, dar la a doua a fost pus în libertate.
Nicolae Mischie a avut după câteva luni de detenţie o primă “permisie”, de Crăciun şi-a petrecut acasă sărbătorilor împreună cu familia, dar pe următorul îl va petrece fără stresul că trebuie să revină înapoi în detenţie.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here