Miting al minerilor la Petroșani

641

Peste 2000 de persoane au protestat, sâmbătă la prânz, în centrul municipiului Petroșani, cei mai mulți dintre protestatari fiind mineri, peste 100 dintre aceștia provenind de la exploatări din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Ortacii din Gorj au mers în Valea Jiului în frunte cu Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, pentru a-și arăta solidaritatea cu cele câteva mii de angajați care au mai rămas în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. “Ceea ce s-a întâmplat în Valea Jiului se poate întâmpla și în Oltenia, iar Oltenia trebuie să se întrebe ce va face într-o asemenea situație. În ianuarie am salvat sistemul energetic național, dar guvernanții uită lucrurile acestea. Dacă nu era lignitul și huila nu era nici energie și nici căldură”, a spus Pârvulescu, el îndemnându-i pe ortacii din Vale să nu cedeze și să nu renunțe la drepturile lor.
Adjunctul lui Pârvulescu la FNME, Petre Nica, președinte al Sindicatului Muntele, organizatorul protestului de sâmbătă, le-a vorbit și el oamenilor prezenți în centrul orașului, cerându-le să nu renunțe la dreptul pe care îl au de a avea un loc de muncă. “Nu trebuie să cedăm sub nicio formă la lupta noastră, nu trebuie să ne lăsăm îngenuncheați. Complexul Energetic Hunedoara este în insolvență și la un pas de faliment. Nu am ajuns în această situație din cauza noastră, din cauza celor care astăzi sunt în termocentrală sau în mină, am ajuns pentru că România duce o politică antinațională, pentru că România a uitat să țină valorile în țară, pentru că România lucrează împotriva ei. Nu există țară în Uniunea Europeană care să lupte împotriva ei. Interesul național al vecinilor noștri se vede, interesul național al României, unde este?”, a întrebat retoric liderul sindical, în timp ce în piață oamenii îi huiduiau copios pe guvernanți. De altfel, Nica le-a prezentat oamenilor săi fotografii cu parlamentarii județului și nu a existat politician care să nu fi fost huiduit sau să nu i se fi cântat “La pușcărie!”, ceea ce spune mult despre încrederea pe care o au oamenii în actualii reprezentanți ai lor din Parlament.
20160213_112403La mitingul de la Petroșani a fost prezent și liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, care i-a criticat și el pe guvernanți pentru că au permis în ultimii ani înlocuirea centralelor pe cărbune cu cele pe gaz, producția de lignit și huilă fiind folosită doar în situații dificile. “Marea problemă este că la ora actuală tendința administrației este de a specula ori trecerea pe gaz a centralelor ori prin importul de huilă. Mecanismul a fost gândit integrat pe puterea calorică a huilei din zonă. Orice încercare de readaptare înseamnă costuri enorme și economice și sociale și acest lucru trebuie înțeles de decidenții politici. Se pare că unii au înțeles această chestiune și sperăm că ne vom mișca în sensul dorit, în sensul în care compania va rămâne, va funcționa și va funcționa bine pentru interesul tuturor. În același timp, pentru că Petroșaniul, Valea, a avut o capacitate mult mai mare trebuie găsite și alte soluții prin care să se atragă și alte tipuri de industrii în zonă tocmai pentru a preveni, în timp, epuizarea minelor. O reorientare se face în timp nu se face peste noapte”, a declarat Hossu.
La mitingul de sâmbătă s-au strâns și foști pensionari, dar și femei cu copii mici, care sunt îngrijorate de soarta acestora, participanții la protest plecând în marș prin oraș. Acțiunea lor s-a încheiat în fața sediului Complexului Energetic Hunedoara, unde locul tradițional de protest al minerilor a devenit neîncăpător. Aici ortacii au cerut, din nou, demisia șefilor lor, pe scările de la intrarea în sediul companiei energetice fiind plasat un coșciug care marchează moartea CEH și a mineritului în zonă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here