Investigatii

Mitingul PNL de la Târgu-Jiu, la jumătate

 | 15 iunie 2015, 00:01 | 0 comentarii | 

Aproximativ 300 de persoane au participat, vineri, la mitingul organizat de PNL Gorj împotriva Guvernului Ponta şi pentru susţinerea moţiunii de cenzură, acţiune care s-a desfăşurat în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu. Potrivit copreşedintelui PNL Gorj, Dan Vâlceanu, mitingul a fost programat să se desfăşoare pe parcursul a trei ore, de la 11.00 la 14.00, perioadă în care era dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură. Moţiunea nu a trecut, iar mitingul s-a redus ca timp şi din cauza căldurii.

Semnatura eletronica CertDigital

“Protestăm pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului, protestăm pentru dreptul fundamental al democraţiei, dreptul la vot, pentru faptul că Ponta protest pnl (1)refuză constant să pună în aplicare chiar hotărâri definitive şi irevocabile ale justiţiei pentru a organiza alegeri în mai multe judeţe în care posturile au rămas vacante, protestăm pentru plecarea Guvernului Ponta, protestăm pentru a conştientiza populaţia că nu putem, ca o ţară europeană, să stăm cu un premier care este suspectat de spălare de bani. PSD are o reală problemă cu justiţia, luptă împotriva justiţiei şi tot ceea ce fac sau ceea ce spun reprezintă o propagandă împotriva justiţiei, astfel încât protest pnl (3)Ponta să nu ajungă în faţa judecătorilor. Votul pentru diaspora este un motiv mult mai important decât propaganda PSD doreşte să fie la momentul actual, pentru că, având în vedere şi declaraţiile domnului Rus de zilele trecute, vă daţi seama de dispreţul şi de nepăsarea pe care acest Guvern o are faţă de cetăţenii României, pentru că şi în diaspora sunt cetăţeni români”, a afirmat Dan Vâlceanu.
protest pnl (7)Protestatarii au afişat bannere cu mesaje împotriva Guvernului şi a premierului Victor Ponta şi au scandat lozinci antiguvernamentale, precum şi pentru asigurarea dreptului la vot pentru toţi românii, inclusiv cei din diaspora.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL