Motreancă ajunsă la spital după ce a fost victima unui accident rutier

594

O femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Motru, a ajuns la spital duminică, după ce a fost acroşată de un autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Evenimentul s-a produs, duminică, pe strada Macului din Motru.

La data de 15 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, de o femeie, de 65 de ani, din municipiul Motru, cu privire la faptul că pe strada Macului, din localitate, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Macului, din localitate, a acroşat o femeie, de 45 de ani, din municipiul Motru, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii prin loc permis şi marcat corespunzător.
În urma impactului femeia a suferit leziuni şi a fost transportată la Spitalul Municipiului Motru în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Minodora Sucea      

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here