Nemulţumiri în rândul angajaţilor Protecţiei Copilului Gorj

482

IMG_2320Membrii Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj sunt nemulţumiţi de modul cum au fost soluţionate procesele pentru recuperarea anumitor drepturi salariale. Reprezentanţii sindicatului au discutat cu conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, care a promis că va analiza propunerile lor.

În cadrul DGASPC Gorj lucrează 989 de persoane. Ei asigură anual asistenţă socială pentru circa 15.000 de beneficiari, din care aproximativ 800 de persoane (adulţi şi copii) în sistem rezidenţial, unde trebuie asigurată asistenţa 24 de ore din 24 de ore. Sindicaliştii care fac parte din Sindicatul Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj au pus pe hârtie nemulţumirile lor şi le-au făcut cunoscute atât conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, cât şi autorităţilor, presei, dar şi Guvernului României şi Ministerului Muncii. “La ora actuală datorită salarizării propuse de actele normative în vigoare s-a ajuns ca la finele unui an şi jumătate de procese, pardoxal, Curtea de Apel Craiova, ultima instanţă în căile de atac ordinare, pe aceeaşi speţă, la aceeaşi categorie de personal, în acelaşi loc de muncă, unii salariaţi să câştige, iar alţi salariaţi să piardă drepturile salariale, producând indignare şi nemulţumire. Conform acestor decizii ale Curţii de Apel Craiova, rămase definitive şi irevocabile s-a creat o situaţie absolut paradoxală, în care doi salariaţi care fac aceeaşi muncă şi îndeplinesc aceleaşi condiţii, să primească salarii diferite adică unul să primească 1.500 lei, iar altul 750 de lei. Mai mult, celor care au pierdut procesele urmează să li se reţină bani din salarii timp de 3 ani, în cuantum de 200-400 lei/lună”, susţin membrii Sindicatului Funcţionarilor Publici din DGASPC SANITAS Gorj. În plus, aceştia precizează că „sistemul de asistenţă socială deservit de către DGASPC Gorj riscă să intre în colaps, prin plecarea masivă a salariaţilor, dacă se va trece la reţinerea sumelor. Având în vedere că legile actuale permit angajarea unui salariat la 7 plecaţi, credeţi că 20 de asistente medicale pot face munca a 140 de asistente medicale, având în vedere că cei aproximativ 800 de asistaţi din sistemul rezidenţial sunt dispersaţi în câteva zeci de locaţii din judeţul Gorj şi trebuie asigurată permanenţă 24 de ore din 24 de ore?”

Conducerea DGASPC Gorj caută soluţii

La sfârşitul săptămânii trecute, sindicaliştii au prezentat conducerii instituţiei toate nemulţumirile lor. Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj va căuta soluţii pentru salariaţi. “Dânşii au avut o întâlnire cu noi şi ne-au prezentat propunerile dumnealor. Noi le vom analiza şi după aprobarea bugetului vom avea o întâlnire cu toate sindicatele din instituţie şi vom discuta problemele semnalate, urmând să căutăm soluţii”, a precizat Ninela – Natalia Gruia, directorul DGASPC Gorj. Astfel, conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj este deschisă la problemele angajaţilor săi şi este dispusă să caute cele mai bune soluţii pentru rezolvarea nemulţumirilor acestora.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here