Noi dosare penale pentru delicte silvice

611

Mai mulţi gorjeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.

Vineri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Runcu au depistat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Leleşti, în timp ce transporta cu un atelaj hipo, pe D.N. 67D, localitatea Rasoviţa, material lemnos, cu un volum total de 0,624mc, fără a prezenta marcă silvică.
Pentru cantitatea de material lemnos transportată, persoana în cauză nu deţinea documente legale de provenienţă, declarând verbal şi scris că lemnele le-a tăiat şi sustras din pădurea „Bârloaia”, ce aparţine fondului forestier naţional. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au depistat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 38 şi 42 de ani, din oraşul Tismana, comuna Bărbăteşti şi din comuna Padeş, care transportau cu o autoutilitară cantitatea de 6 mc lemn de foc de esenţă fag, fără a deţine documente legale de provenienţă. Şi în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
Cu dosar penal s-a mai ales şi un bărbat de 40 de ani din Plopşoru, reclamat de un vecin că a tăiat ilegal șase arbori de pe raza satului Piscuri, pe care i-a transportat la domiciliul său cu ajutorul unui tractor.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here