Noi dosare penale pentru evaziune fiscală

312

Alte trei dosare penale pentru evaziune fiscală au fost întocmite, săptămâna trecută, de poliţiştii din Motru şi Glogova unor patroni care nu şi-au achitat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat.

În cursul zilei de 9 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Craiova, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, pentru perioada aprilie – iunie 2014,  reprezentând impozitele si contribuţiile cu reţinere la sursă mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, datorate bugetului de stat, în cuantum de 1.325 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Tot poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat şi un bărbat, în vârstă de 68 ani, din localitate, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, de asemenea nu a achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, pentru perioada aprilie – iunie 2014, în cuantum de 1.359 lei. Şi pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. În aceleaşi zile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Glogova au identificat o femeie, în vârstă de 32 ani, din municipiul Motru, administrator al unei societăţi comerciale, care, în  perioada  aprilie – iunie 2014, nu a achitat obligaţiile de plată aferente societăţii, reprezentând impozitele si contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 de zile de la scadenţă, datorate bugetului de stat, în cuantum de 1.586 lei. Şi pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here