Noi rețineri după perchezițiile la suspecți de braconaj

435

Alți doi bărbați au fost reținuți de polițiștii gorjeni ca urmare a perchezițiilor derulate la începutul acestei săptămâni într-un dosar penal privind comiterea mai multor infracţiuni de braconaj.

Este vorba de doi bărbați în vârstă de 50 și 57 de ani, din Negomir și Rovinari, ambii suspectați de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. ”Au fost extinse cercetările faţă de alţi doi bărbaţi, de 50, respectiv 57 de ani, din comuna Negomir şi oraşul Rovinari pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Faţă de cei doi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Opt suspecți, sub control judiciar
Ceilalți 9 suspecți reținuți în acest dosar au fost prezentați marți procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu care au dispus cercetarea în stare de libertate a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Dragoteşti, şi măsura controlului judiciar faţă de ceilalţi opt autori pentru 60 zile.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here