Partidă de vânătoare autorizată, încheiată cu dosar penal

565

Un bărbat de 46 de ani, din Turceni, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj. Acesta a fost prins de jandarmii gorjeni, care au sesizat imediat Poliția despre faptul că suspectul avea ”asupra sa” pasărea vânată, o gâscă sălbatică de talie mică. Anchetatorii au descoperit că partida de vânătoare era autorizată, însă nu pentru gârliță. ”Echipa operativă constituită la nivelul subunității a constatat că bărbatul, cu ocazia participării la o vânătoare colectivă autorizată de AJVPS Gorj, pentru vânat din specia iepure, fazan, vulpe, şacal şi coţofană, ar fi vânat, fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare, o pasăre din specia gârliţă. Asupra bărbatului a fost identificată o armă de vânătoare cu alice şi un număr de 37 cartuşe de diferite tipuri, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj.
Pasărea a fost predată paznicului de vânătoare, care a cerut ajutorul unui medic veterinar, aceasta fiind rănită la aripa stângă. Ulterior va fi eliberată.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here